Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că liberalii i-au sunat „insistent” pe social-democrați pentru a le propune o rotativă guvernamentală. Ulterior, spune el, PSD a fost informat că Ilie Bolojan refuză funcția de premier în sistem rocadă. Victor Negrescu a scris, într-o postare pe Facebook, că este dezamăgit de acest „dublu discurs” al liberalilor, cu atât mai mult cu cât, susține el, majoritatea social-democraților nu își doreau să intre la guvernare, dar au acceptat acest lucru la solicitarea partidelor pro-europene și a Președintelui Nicușor Dan.
De aproape două săptămâni au loc discuții în partide, dar și la Palatul Cotroceni, cu privire la viitorul Guvern și măsurile fiscal-bugetare pe care va trebuie să le adopte. Deocamdată nu există un consens, iar potrivit surselor Antena 3 CNN, Nicușor Dan va anunța premierul după data de 16 iunie, iar în continuare primul pe listă este Nicușor Dan. Însă, potrivit stenogramelor obținute de Antena 3 CNN de la două ședințe secrete ale PSD, Ilie Bolojan a spus că nu ține să fie premier, că liberalii pot accepta un prim-ministru social-democrat, dar să nu fie Sorin Grindeanu, care în prezent este președintele interimar al PSD. Într-o lungă postare pe Facebook, social-democratul Victor Negrescu denunță „jocuri de culise” și un „dublu discurs” din partea liberalilor pe parcursul acestor negocieri.
„Toate partidele pro-europene și președintele României au solicitat venirea PSD la guvernare, deși, în partid, majoritatea colegilor susțineau intrarea în opoziție (constructivă) inclusiv pentru a bloca riscul creșterii extremiștilor. În ultimele săptămâni a trebuit sistematic să explicăm că nu fuge nimeni de responsabilitate, și nu a fugit nimeni. Am considerat că e și o responsabilitate personală să explic în spațiul public faptul că trebuie un program detaliat și decise măsurile, nu funcțiile. Mai mulți colegi din PSD au fost sunați din zona PNL să se propună rotativa, idee pe care inițial nu am agreat-o. PNL a votat ca Ilie Bolojan să fie premier. Discuțiile între partide nici nu începuseră”, a scris Victor Negrescu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News