Victor Ponta face apel către PSD: Dacă vrem să rămână totul ca înainte, trebuie să schimbăm totul

Sursa foto: Victor Ponta

Victor Ponta a transmis un mesaj direct Partidului Social Democrat, într-un clip postat pe TikTok, în care face un apel pentru o reformă profundă a formaţiunii şi critică dur actuala conducere. Ponta cere „o schimbare radicală” şi spune că vrea să se implice, alături de echipa sa, în reconstrucţia social-democraţiei.

„Vreau să fac un apel şi să trimit un mesaj direct către toţi social-democraţii şi oamenii de centru, moderaţi, moderni, care ştiu şi cred că trebuie să facem ceva în acest moment”, spune Victor Ponta. Acesta subliniază că are legitimitatea de a lansa un astfel de apel pentru că „am fost preşedinte al tineretului social-democrat, am fost preşedinte al partidului social-democrat, am reformat partidul şi am reuşit să guvernăm bine ţara”.

Fostul lider al PSD acuză actuala conducere că a ignorat mesajul electoratului: „Românii au spus foarte clar şi în noiembrie, şi acum, că vor o schimbare radicală a partidelor tradiţionale. Nu o coafare, nu ceva micuţ. Vor o schimbare radicală, altfel îi vor elimina la vot data viitoare de tot”.

Ponta critică şi demisia lui Marcel Ciolacu, despre care spune că este insuficientă: „Este şi nedrept să demisioneze doar Marcel Ciolacu şi ineficient pentru partid. Cei care l-aruncă peste bord, deşi sunt mai vinovaţi decât el, vor face foarte rău în continuare dacă nu înţeleg că şi ei trebuie să facă un pas înapoi”.

Fostul prim-ministru susţine că Ciolacu nu a luat singur deciziile majore, cum ar fi candidatura la prezidenţiale sau susţinerea lui George Simion: „Marcel Ciolacu nu a decis singur să-i dea votul lui George Simion în turul 1. Toţi cei din conducerea actuală i-au dat votul. Marcel Ciolacu nu a decis singur să mă excludă pe mine din PSD”.

În acelaşi timp, Ponta îşi exprimă dorinţa de a colabora cu PSD-ul pentru reconstruirea unei social-democraţii credibile: „Vreau şi eu şi echipa mea, câţiva oameni, care am obţinut 1.240.000 de voturi, să ne implicăm într-un efort corect, cinstit şi onest de reconstrucţie… o speranţă pentru 2028-2029”.

Ponta afirmă clar că nu vizează funcţia supremă în partid: „Nu vreau să fiu preşedintele PSD. Nu voi candida la următorul congres pentru funcţia de preşedinte al PSD. Am fost preşedinte şi sunt mândru, dar trebuie să vină o altă generaţie”.

El propune o reformă profundă, bazată pe lideri tineri şi performanţi: „Pot să vă dau imediat exemplu de un ministru tânăr, de un preşedinte de Consiliu Judeţean tânăr, de un primar tânăr de municipiu-reşedinţă de judeţ sau de sector, care îndeplinesc aceste condiţii”.

Fostul premier lansează şi un mesaj către Marcel Ciolacu: „Ştiu că Marcel e supărat pe mine, mă consideră că l-am trădat. Şi eu cred acelaşi lucru despre el. Probabil că adevărul e pe la mijloc. Dar ca doi foşti prieteni, putem să ne rezolvăm această problemă”.

În finalul declaraţiei sale, Ponta avertizează că PSD riscă să repete greşelile trecutului: „PSD este singurul partid din lume în care toţi foştii lideri au fost daţi afară. Nu aş vrea să fie dat afară şi Marcel Ciolacu”.

„Nu se mai poate, ne-a spus România asta”, spune Ponta în încheiere, adăugând că dacă doresc să rămână totul ca înainte, trebuie ca PSD să schimbe totul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: