Skip to content
Politică

Victor Ponta militează pentru respectarea drepturilor tuturor țărilor din jurul Mării Negre

Premierul Victor Ponta a declarat, în deschiderea celei de-a V-a ediţii a Summitului Mării Negre, că un obiectiv extrem de important este, din punctul lui de vedere, crearea unei solidarităţi între regiunile Europei şi, mai ales, între regiunile din zona Mării Negre.

„Din punctul de vedere al Guvernului României, o adevărată colaborare, o adevărată dezvoltare și solidaritate între diversele regiuni ale Europei și în mod special între regiunile care se înscriu în ceea ce numim regiunea Mării Negre este un obiectiv extrem de important și ca orice fel de sprijin, orice fel de colaborare între nivelul guvernamental și nivelul regiunilor este, din punctul meu de vedere, ca șef de guvern, un avantaj pentru locuitorii acestor regiuni”, a afirmat Victor Ponta.

De asemenea, acesta a mai menţionat faptul că a avut şansa să exprime interesul României în cadrul vizitelor în Tbilisi, Ankara, Sofia, Chişinău şi Kiev.

„Cred că România trebuie să joace un rol extrem de important, un rol de stabilitate, un rol de echilibru și cred că respectarea drepturilor tuturor țărilor din jurul Mării Negre este cheia spre un viitor comun și o dezvoltare pentru cetățenii pe care dumneavoastră îi reprezentați”, a mai adăugat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *