Skip to content
Politică

Victor Ponta: nu avem buget și suntem și țara care plătește cel mai mare preţ la energia electrică

aktual24.ro

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, la Reşiţa, că România trebuie „să gestioneze bugetul Uniunii”, dar se confruntă cu lipsa propriului buget.

„Mai avem şi preşedinţia Uniunii şi nu avem buget. Cică trebuie să gestionăm bugetul Uniunii Europene, dar nu suntem în stare să-l facem pe al nostru. Suntem, după cunoştinţa mea, singura ţară din Uniunea Europeană care, de la 1 ianuarie, a îngheţat salariile şi pensiile şi suntem tot pe primul loc la inflaţie. Avem cea mai mare inflaţie. Deci, practic, Băsescu a tăiat salariile şi pensiile, aşa, din pix, iar Dragnea «le taie» din inflaţie. Că, dacă le îngheaţă şi nu se indexează măcar cu inflaţia, înseamnă că scad. Mai suntem şi ţara care, azi, când noi suntem la Reşiţa, plăteşte, pe bursă, cel mai mare preţ la energia electrică. Azi a ajuns şi la 600 lei/megawatt şi importăm peste 1.000 de megawaţi din Cehia şi Ungaria, adică ne încălzim şi folosim energie electrică din ţările vecine şi banii din facturi se duc tot acolo”, a afirmat Ponta.

El a subliniat că social-democraţii care nu se mai regăsesc în PSD au o alternativă, respectiv, Pro România, partid care luptă împotriva „teleormanizării” ţării, potrivit digi24.ro

Mesajul principal pe care vrem să îl dăm este acela că social-democraţii – eu mă consider şi o să fiu întotdeauna un social-democrat – nu prea mai au ce să facă în PSD, cu Dragnea, cu furăciuni, cu hoţii, cu discursuri anti-europene, iar atunci, Pro România s-a constituit ca o alternativă la cei care erau social-democraţi, însă nu se pot afişa alături de Dragnea şi Dăncilă, dar şi pentru cei ca noi, de aici, care nu văd nicio variantă în partea cealaltă: domnul Iohannis nu ştiu ce face prin vacanţă, PNL îşi încasează banii de la buget, mai puţini decât PSD, dar destui”, a declarat liderul Pro România.

1 comentariu la “Victor Ponta: nu avem buget și suntem și țara care plătește cel mai mare preţ la energia electrică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *