Victor Ponta şi Dan Şova au fost achitaţi definitiv în dosarul Turceni-Rovinari

Victor Ponta
Sursă foto: Facebook/ Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, joi, de magistraţii instanţei supreme în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă. Decizia magistraţilor este definitivă.

Înalta Curte a decis, joi, să menţină achitarea lui Dan Şova pentru infracţiunea de evaziune fiscală. De asemenea, instanţa a menţinut şi achitarea lui Victor Ponta.

“În unanimitate: Înlătură dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală şi menţine achitarea inculpatului Şova Dan-Coman, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (1969) (Titlul V din rechizitoriu). Înlătură dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală şi menţine achitarea inculpatului Ponta Victor-Viorel, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (1969) (Titlul V din rechizitoriu)”, se arată în minuta instanţei.

De asemenea, Dumitru Cristea, fostul director al Complexului Energetic Rovinari, a fost achitat. Magistraţii au respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe. Decizia este definitivă.

ÎCCJ a precizat că a existat şi o opinie separată, în sensul încetării procesului penal faţă de Dumitru Cristea deoarece a intervenit prescripţia. În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015, alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Procurorii îl acuzau pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta a fost judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: