Victorie pentru România la Bruxelles! Eurodeputații cer Rusiei să returneze integral Tezaurul României

Sursa foto: Facebook

Victorie pentru România la Bruxelles! Eurodeputații cer Rusiei să returneze integral Tezaurul României.

Eurodeputaţii au cerut joi dimineaţă la unison, în cadrul unei dezbateri emoţionale din cadrul Parlamentului European, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers, transmite Agerpres.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia în Parlamentul European.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a declarat în cuvântul său introductiv că vorbeşte în numele Înaltului Reprezentant UE pentru acţiune externă şi politica de securitate, Josep Borrell.

„Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă”, a reamintit înaltul oficial UE.

„Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a subliniat Elisa Ferreira. Ea a atras însă atenţia că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare” cu Moscova.

Ea a deplâns faptul că războiul împotriva Ucrainei „este o crimă şi o încălcare sfruntată a dreptului internaţional” şi a reamintit că „măsurile împotriva Rusiei includ pachetul cel mai mare de sancţiuni adoptat de UE”.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de patrimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional.

După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: