Votanții din Argentina „au pedepsit” principalele forțe politice ale țării în alegerile preliminare de duminică, o „repetiție” a alegerilor generale din octombrie – un politician amator de extremă dreapta, cunoscut pentru stilul excentric și pozițiile politice controversate, a câștigat neașteptat primul loc, depășind candidații partidelor tradiționale – blocul de opoziție conservator, care a ajuns pe locul doi și partidul peronist de guvernare, pe locul trei, relatează Reuters.
După numărarea a aproximativ 90% din voturi, economistul libertarian Javiel Milei a obținut 30,5% din voturi, un procent mult mai mare decât cel așteptat, în timp ce candidații partidelor tradiționale au obținut 28%, respectiv 27%.
Rezultatul reprezintă o lovitură puternică pentru coaliția peronistă de centru-stânga aflată la guvernare, dar și pentru principala formațiune de opoziție, „Împreună Pentru Schimbare”.
Inflația a ajuns la 116% în Argentina, iar criza costurilor de trai a lăsat în sărăcie 4 din 10 argentinieni.
„Noi suntem adevărata opoziție”, a spus Milei într-un discurs apăsat, după anunțarea rezultatelor. „O Argentină diferită este imposibilă cu aceleași lucruri care au eșuat mereu”, a continuat el, făcând referire la adversarii electorali.
Cum funcționează alegerile preliminare din Argentina
Alegerile preliminare au un alt sens decât cel obișnuit (n. red. – cel din SUA, de exemplu) în Argentina.
Ele sunt alegeri care funcționează ca un „concurs de calificare” și se organizează pentru toate funcțiile alese. Pentru a putea candida în alegerile generale de la sfârșitul anului, în care se vor alege în mod real ocupanții funcțiilor de decizie politică, candidații trebuie să atingă un anumit prag de voturi în aceste alegeri preliminare.
Votarea în aceste alegeri este obligatorie, el fiind cunoscute ca PASO (preliminare, deschise, simultane și obligatorii), iar candidații trebuei să obțină cel puțin 1,5% din voturile de la nivelul circumscripției sau la nivel național, dacă e vorba de președinție, pentru a putea candida la alegerile generale decisive.
Din acest motiv, aceste alegeri sunt, practic, „repetiții” pentru alegerile generale, în care probabilitatea ca rezultatele să fie altele este destul de mică.
Alegerile din octombrie sunt esențiale pentru traiectoria sistemului agricol uriaș al Argentinei, țara fiind unul dintre cei mai mari exportatori globali de soia, porumb și carne de vită, dar și pentru peso-ul argentinian sau situația gravă a deficitului economiei.
Criza economică a dus la o dezamăgire profundă a argentinienilor față de politicieni și a deschis calea lui Milei, care a reușit să câștige teren electoral, mai ales cu votanții tineri.
Javier Milei, candidatul-șoc care a depășit toate așteptările electorale
Factorul cel mai puțin predictibil din alegerile argentiniene a fost Milei, ale cărui evenimente electorale ample aduc aminte de cele ale lui Donald Trump. Milei, însă, a depășit orice așteptări ale electoratului și sondajelor – majoritatea predicțiilor îi dădeau în jur de o cincime din votul așteptat.
„Creșterea lui Milei este o surpriză. Asta ne arată cât de mare este furia oamenilor față de politicieni”, a declarat fostul președinte conservator al Argentinei, Mauricio Macri. Milei se definește pe sine ca fiind un „minarhist” (n. red. – susținător al statului minimal) și are convingeri economice heterodoxe, inclusiv susținerea pentru abolirea Băncii Centrale și „dolarizarea” economiei argentiniene.
Milei a fost poreclit „peruca” pentru freza lui excentrică, el spunând în mod frecvent că nu se piaptănă. Este, de asemenea, un susținător al foștilor președinți de extremă dreapta din SUA și Brazilia, Trump și Bolsonaro, și este un apropiat al partidului Vox, tot extremist, din Spania.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News