Skip to content
Sport

Victorie uriașă în handbalul românesc. Naţionala masculină universitară de handbal este noua campioană mondială

Victorie uriașă în handbalul românesc. Naţionala masculină universitară de handbal este noua campioană mondială.

Vara fierbinte a handbalului, cu punct culminant Jocurile Olimpice de la Rio (5-21 august), a debutat perfect, cu o medalie de aur şi alta de argint la Campionatele Mondiale Universitare. Titlul a fost cucerit de echipa cu şansa a doua la plecarea din ţară, naţionala masculină, care a făcut un turneu final de vis, în compania unor naţiuni importante la nivel internaţional, Spania, Rusia, Coreea de Sud, Egipt, Japonia, Portugalia.

Astfel, Naţionala masculină universitară de handbal a câștigat titlul de campioană mondială, după ce s-a impus în competiţia de la Malaga (Spania), scor 28-20 în finala cu Coreea de Sud.

Jucători precum Ionuţ Iancu, Demis Grigoraş, Ciprian Şandru şi Ionuţ Rotaru au acum ceva în comun cu generaţiile de excepţie ale handbalului românesc, potrivit Prosport.ro

Ştefan Birtalan, Cornel Penu, Radu Voina, Gabriel Kicsid, monştri sacri ai handbalului românesc şi campioni mondiali cu prima reprezentativă, au în palmares şi medalie de aur la ”Universitare”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *