Skip to content
Politică

Victoriile PNL împotriva majorității PSD sunt, de fapt, ale lui Klaus Iohannis. PNL, incapabil de opoziție?

PNL se lăuda la finalul sesiunii parlamentare de primăvară cu victoriile înregistrate împotriva Guvernului Ponta și a majorității din Parlament. Numai că cele două victorii nu au nicio legătură cu acțiunile PNL, ci ele sunt venite din partea președintelui Iohannis.

Așadar, PNL se laudă cu victoriile altora în fața PSD și a majorității. Această abordare este una puțin ridicolă, atâta timp cât PNL a pierdut cam toate bătăliile împotriva majorității parlamentare și a Guvernului. De asemenea, cele două „victorii” repurtate împotriva majorității parlamentare au fost unele conjucturale, deoarece UNPR a apelat la „dreptul său de veto” în privința abordărilor politice (adică au susținut propunerile președintelui Iohannis).

După cele două voturi date în Parlament – pe strategia națională și pe nominalizarea la SIE – PNL a prins aripi și consideră că are majoritatea pentru a da jos Guvernul. Totuși, ceea ce pierd din vedere cei din PNL este că UNPR nu va renunța prea ușor la colaborarea cu Victor Ponta și PSD.

Pe de altă parte, PNL nu pare capabil să facă opoziție, iar aici caracterizarea lui Traian Băsescu este una corectă. Fostul președinte spunea în fața membrilor PMP că PNL este incapabil de opoziție și care nu poate veni cu acțiuni pe teme majore împotriva Guvernului.

Traian Băsescu, în analiza sa, are dreptate, deoarece, PNL este un partid care apelează la tot felul de manifestații sau acțiuni care nu au consistență, putere și impact. Nu mai departe de vinerea trecută, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, și alți liberali, precum Teodor Atanasiu, Ovidiu Raețchi și Cornel Piperea au semnat moțiunea populară intitulată “Semnează-i demisia lui Ponta”.

Acest demers este unul strict de imagine care nu are vreo legătură cu demiterea lui Victor Ponta. Premierul poate fi demis de Parlament sau dacă este obligat de vreun dosar să renunțe la funcție. În rest, moțiunile populare nu există.

Alina Gorghiu a declarat că își dorește ca semnătura sa să însemne începutul sfârșitului pentru Victor Ponta. Dacă e semnătură pentru moțiunea populară a PNL, cu siguranță nu va însemna începutul sfârșitului pentru Victor Ponta. Dacă ar fi pe o moțiune de cenzură care să aibă și susținerea majorității, atunci am putea asista la începutul sfârșitului pentru Victor Ponta.

De asemenea, continuarea acestui demers strict de imagine nu face decât să arate nivelul politicii pe care o practică PNL. În loc să pună oameni să stea la corturile instalate prin țară, PNL ar putea să îi implice într-o informare cu privire la activitatea lui Victor Ponta și a PSD la guvernare. Sau să îi folosească pentru a organiza dezbateri publice pe teme de interes pentru România.

Toată lumea preconizează că se va forma o nouă majoritate în jurul PNL până în toamnă. La cum arată lucrurile la ora actuală și lipsa de vlagă a liberalilor, nu oferă prea multe speranțe acestora. PNL-ul de acum nu mai este precum PNL-ul condus de Antonescu, cel care excela în opoziție. Iar de aici întrebarea: cu ce a ajutat fuziunea cu PDL?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *