VIDEO 1 an de la alegerile locale. Românii vor o altfel de politică: „Unii spuneau că își doresc să se aleagă praful”

Sursa foto: X

În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, sociologul Antonio Amuza a analizat evoluția scenei politice românești la un an de la alegerile locale.

Potrivit acestuia, scăderea în sondaje a partidelor tradiționale, precum PSD și PNL, reflectă un mesaj tot mai vocal din partea cetățenilor, care cer o resetare profundă a modului în care este făcută politica.

„La alegerile locale nu s-a arătat un vot antisistem atât de clar, dar semnalele erau acolo. Mulți oameni mi-au spus că își doresc pur și simplu altceva, ba chiar unii îmi spuneau că vor să se aleagă praful”, a declarat Antonio Amuza, subliniind caracterul de protest al unor opțiuni de vot exprimate atunci.

El a punctat că această aparentă deconectare civică nu este un abandon, ci un „cântec de lebădă” adresat clasei politice – o formă disperată de a transmite că românii sunt sătui de ipocrizie și cer lideri care să dialogheze și să-i reprezinte cu adevărat.

„Cred că mesajul de resetare e mai strident ca niciodată”, a adăugat invitatul.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: