Ambasadorul R.Moldova la București, Victor Chirilă, a transmis un mesaj ferm înaintea alegerilor parlamentare de duminică, 28 septembrie.
În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, diplomatul a subliniat că scrutinul este decisiv pentru viitorul țării și a făcut apel la cetățeni, atât din țară, cât și din diaspora, să participe masiv la vot.
„Decidem viitorul copiilor și al generațiilor viitoare”
„Pe 28 septembrie vom decide împreună viitorul statului Republica Moldova, viitorul copiilor noștri și al generațiilor care încă nu s-au născut. Ar fi bine să luăm o decizie înțeleaptă, cumpătată, la rece. În ultimii patru ani am trecut prin crize majore – război, refugiați, criză energetică și economică – și am rezistat datorită sprijinului Uniunii Europene și al comunității internaționale”, a declarat Victor Chirilă la Puterea Știrilor.
„Pacea și prosperitatea vin dinspre Uniunea Europeană”
Ambasadorul a subliniat că Republica Moldova a reușit să mențină stabilitatea și să dezvolte proiecte majore datorită sprijinului european și românesc.
„Pacea vine dinspre Uniunea Europeană. Dezvoltarea economică vine dinspre Uniunea Europeană. Prosperitatea noastră vine dinspre Uniunea Europeană. UE ne-a deschis porțile către o piață de 500 de milioane de cetățeni și ne oferă investiții și inovații fără precedent. Jumătate din finanțarea proiectelor infrastructurale cu România vine de la Uniunea Europeană”, a precizat Chirilă.
Diplomatul a respins narativele false propagate în campania electorală:
„Nu Uniunea Europeană aduce război. Dinspre Bruxelles a venit asistența care ne-a ținut economia pe linia de plutire și ne-a asigurat pacea. Minciunile și manipulările distrug tradițiile, nu politicile europene. UE este șansa noastră să ieșim din sărăcie”, a punctat ambasadorul.
23 de secții de votare pentru moldovenii din România
Victor Chirilă a transmis un mesaj special și pentru moldovenii din diaspora, în special cei aflați în România:
„În România vom deschide 23 de secții de votare, în 14 orașe: 5 la București, 3 la Iași, câte 2 la Cluj, Brașov și Timișoara, iar câte una la Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Craiova, Oradea, Baia Mare, Sibiu și Târgu Mureș. Veți avea tot suportul necesar pentru ca procesul să decurgă eficient. Important este să veniți la vot, să vă informați din surse corecte și să faceți o alegere bună pentru noi toți”, a declarat ambasadorul.
„Votați pentru pace și un viitor european”
În încheiere, Victor Chirilă a lansat un apel la unitate și responsabilitate:
„Pacea nu este adusă cu dronele sau rachetele, ci cu investiții și respectarea drepturilor fiecăruia dintre noi. Uniunea Europeană este entitatea care garantează aceste valori. De aceea, pe 28 septembrie, ieșiți la vot și votați pentru pace, prosperitate și un viitor european pentru Republica Moldova.”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News