Preşedintele PNL, senatorul Nicolae Ciucă, secretarul general PNL, deputatul Lucian Bode, eurodeputatul Rareş Bogdan, şi mai mulţi miniştri ai actualei guvernări se află, marţi, la Iaşi, primul obiectiv al vizitei oficialităţilor fiind cel de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional, care a fost finalizat la sfârşitul lunii decembrie 2023.
„O poveste remarcabilă de succes”
„Investițiile în dezvoltare trebuie să fie în atenția administrațiilor mereu, indiferent de culoarea politică. Vorbim de dezvoltare susținută de bani europeni și fonduri guvernamentale. Exemplul Iași nu este singular. Aeroportul Iași este o poveste remarcabilă de succes”, a declarat secretarul general PNL, deputatul Lucian Bode, la inaugurarea celui de-al patrulea terminal al Aeroportului din Iași.
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a precizat că Aeroportul Brașov ca și la Iași e o dovadă că autoritățile locale își fac treabă, implementează proiecte mari de investiții, „deși suntem vitregiți de alte aspecte”, făcând referire la infrastructura rutieră.
„Într-un top internațional, județele conduse de liberali sunt în top, felicit pe toți care aduc prosperitate cetățenilor”, a declarat Veștea.
În Iași, primele zboruri au avut loc în anul 1905. În anul 1926, odată cu inaugurarea cursei București-Galați-Iași și Chișinău, Aerodromul Iași capătă statut de aeroport comercial.
În anul 1969 aeroportul este modernizat, se construiesc o pistă de beton în lungime totală de 1.800 m și un terminal pentru pasageri. O nouă modernizare a aeroportului are loc în anul 2001, când terminalul de pasageri este adus la o capacitate de procesare simultană de 150 pasageri/oră pentru traficul intern, respectiv 100 pasageri/oră pentru traficul extern. De asemenea, în 2005, pe aeroport a fost implementat un sistem instrumental de aterizare CAT II.
În 2012, în scopul creșterii capacității de procesare pasageri, a fost inaugurat un nou terminal. Cu o suprafață de 1.210 mp, terminalul T2 este destinat, în principal, curselor interne.
Terminalul T3, inaugurat pe 17 octombrie 2015, a devenit operațional începând cu 25 octombrie 2015. În cadrul primei etape de punere în aplicare a proiectului, s-a semnat, pe 4 iunie 2013, contractul de construire a unei noi piste cu lungimea de 2.400 m. Lucrările, ce au inclus, de asemenea, extinderea platformei, a căii de rulare, precum și construcția unui nou terminal (T3), au fost finalizate în noiembrie 2015. Pe data de 20 august 2014, noua pistă 14/32 a devenit operațională. Terminalul T3, inaugurat pe 17 octombrie 2015, a devenit operațional începând cu 25 octombrie 2015. T3 are o suprafață de 3600 mp este destinat în principal zborurilor externe și are o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.
Terminalul T4 a fost finalizat, iar primul pasager va fi procesat în luna mai a acestui an.
Pe data de 31 decembrie 2023, procedura de recepţie a lucrărilor de la terminalul T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi a început. Precizăm faptul că proiectul a fost susținut din fonduri europene şi a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, un procent de 15 la sută a fost asigurat din contribuția de la bugetul de stat.
Terminalul 4 este cel mai mare terminal din țară după cel de la Otopeni și are o suprafață desfășurată de aproximativ 32.000 mp. În T4, pasagerii vor avea la dispoziție șapte porți pentru „Plecări” și trei porți pentru „Sosiri”. Fluxurile vor fi bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face și prin 3 aviobridge-uri. Prin noul terminal, 3,3 milioane de pasageri vor putea fi procesați în fiecare an.
Operatori și destinații
De pe Aeroportul Iași avem posibilitatea să călătorim în 24 de destinații, din care 23 internaționale.
Rutele sunt operate de cinci companii aeriene partenere, a 6-a companie (Eurowings) începând cu luna mai 2024.
WIZZ AIR:
Istanbul (Turcia)
Berlin, Memmingen, Dortmund (Germania)
Basel (Elveția)
Copenhaga, Billund (Danemarca)
Madrid, Barcelona (Spania)
Londra-Luton, Liverpool (Anglia)
Paris-Beauvais (Franța)
Bruxelles-Charleroi (Belgia)
Eindhoven (Olanda)
Roma-Fiumicino, Milano-Bergamo, Bologna, Torino, Veneția-Marco Polo, Catania (Italia)
Tel Aviv (Israel)
Larnaca (Cipru)
RYANAIR:
Paris-Beauvais (Franța), Bruxelles-Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia), Dublin (Irlanda)
AUSTRIAN AIRLINES: Viena (Austria)
HISKY: Dublin (Irlanda)
TAROM: Otopeni
EUROWINGS: Dusseldorf (de la 1 mai 2024) și Stuttgart (din 3 mai 2024).
Terminale
T1 – zonă administrative / anumite zboruri charter
T2 – procesează zborurile interne
T3, are o suprafață de 3600 mp este destinat în principal zborurilor externe și are o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.
Terminalul T4 – O construcție nouă cu 3 niveluri, 7 porți de îmbarcare, 20 birouri de check-in, capacitate de procesare de 950 pasageri pe oră și 3,5 milioane de pasageri anual.
Parcare – Facilitățile de parcare vor fi dotate cu un sistem modern de management. Parcare nouă va avea un total de 600 de locuri.
Parc Fotovoltaic – Parcul fotovoltaic are o capacitate de 1MWh, reprezentând un pas important către utilizarea surselor de energie regenerabilă în operațiunile aeroportuare. Suprafață totală a acestui parc este de 1 hectar.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News