Administratorul special al Remin SA Baia Mare, Bogdan Ștefan Chițescu, lămurește situația în care se află societatea pe care o conduce.
PS News: Ca în cazul oricărei întreprinderi de stat în care statul român român este acționar majoritar, sunt tot felul de interese locale, naționale, politice… Și în decursul anilor am aflat tot felul de zvonuri că lacul de decantare va inunda Baia Mare, că rechinii imobiliari vor să preia terenurile pe 2 lei și să facă blocuri, că minereurile vor fi date chinezilor, rușilor, turcilor și altor investitori dubioși. Cât este adevăr și cât este legendă în toate aceste zvonuri?
Bogdan Ștefan Chițescu: Dați-mi voie să vă răspund punctual pentru fiecare subiect.
Legat de a inunda un lac Baia Mare este impropriu, pentru că este adevărat aceste iazuri de decantare, ele au existat în Rebar – registrul marilor baraje, dar ele nu mai au apă. Deci nu mai pot inunda pentru că nu se mai lucrează. Adică este impropriu spus că un iaz – mă refer la Bozânta, un iaz de decantare care acuma este un munte, deci nu mai putem să discutăm că inundă Baia Mare. Cel mult, am spus, în momentul în care bate vântul, acel praf, acel steril se deplasează. A inunda Baia Mare, nu există această situație. A fost la un moment dat în 2000 acel dezastru ecologic pe Tisa, dar care nu a aparținut Remin-ului, acel iaz care a fost afectat, în urma unei erori de construcție, nicidecum unei erori de minerit.
Legat de interesele locale, dacă considerăm că e un interes local ca Primăria sau Consiliul Județean să se implice, să ne spună mereu că avem acea clădire din centru care este fostul sediu administrativ al Remin-ului, care din păcate astăzi nu este în cele mai bune condiții, și că dânșii își doresc și ne caută mereu ca în contul datoriilor, să-l transferăm către dumnealor. Da, există această presiune ca să arate Baia Mare bine și noi ne dorim chestia asta.
Că mai vin unii și au anumite dorințe, cu siguranță sunt și acești rechini imobiliari, dar de fiecare dată le spun franc Remin-ul nu este de vânzare. Ne vindem de la Remin numai acele active care nu pot fi folosite în procesul de producție viitor, iar de acest lucru se ocupă administratorul judiciar. Va fi o procedură transparentă, s-au evaluat de mai multe ori, judecătorul a luat act de aceste evaluări, toate aceste terenuri, bunuri mobile, toate vor fi scoase la licitație de către administrator judiciar, nu de către administratori special, nu de către companie, pentru că multe, multe dintre aceste obiecte de inventar sau terenuri sunt în garanția creditorului.
O mare problemă pentru noi este în cazul în care societatea ar intra în faliment, pentru că atunci va fi vorba de siguranță națională. Noi avem niște terenuri, adică noi ne-am intabulat terenurile din perimetrele miniere și atunci există posibilitatea ca niște rechini imobiliari să pună mâna pe aceste terenuri, care sunt de valoare pentru statul român. Deci numai în situația asta.
Aceste terenuri nu vor fi scoase la licitație pentru a îndestula datoria creditorilor. Deci noi discutăm de niște terenuri care nu fac obiectul unei viitoare redeschideri.
S-a făcut o analiză foarte atentă. Chiar dacă ei se uită către un anumit teren, nu vreau să spun care, că ne-au nebunit pentru acel teren, acel teren nu este de vânzare, ne va folosi în redeschiderea viitoare. Acel teren este al statului român și va rămâne statului român. Cei care au venit de foarte multe ori știu clar despre ce teren este vorba. Deci nu, nu vindem acel teren.
PS News: Deci se fac presiuni pentru a vinde un teren al statului.
Bogdan Ștefan Chițescu: Vin diverși, pun întrebări, dar considerăm că este inerent și ne-am obișnuit. Așa cum am răspuns, statul român este proprietar prin Remin, nu vindem lucruri care ar putea periclita siguranța națională sau viitoarea redeschidere a activității.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News