Pornind de la contextul actual, în care avem un deficit bugetar excesiv și se anunță creșteri de taxe, eliminarea unor beneficii, consultantul fiscal Adrian Bența a făcut, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, câteva recomandări.
„Un mare înțelept a spus odată: nu-mi dați sfaturi, că știu să greșesc și singur. Așa că nu, nu voi avea vreun sfat. Dar, ca de obicei, eu întotdeauna am spus că, cel puțin la mine în familie, nu vreau să strâng cureaua excesiv de mult, eventual mai muncesc mai mult ca să să mai am o altă sursă de venit. Și aici depinde de la fiecare la fiecare. Că luăm un împrumut pentru a întemeia o casă, pentru a întemeia o familie sau un împrumut ca o investiție care să-mi producă alte venituri, al doilea apartament, să-l dau cu chirie sau să-mi fac o mică afacere… Cu siguranță nu se recomandă renunțarea la împrumuturi, se recomandă mersul înainte, dar dacă îmi iau un împrumut ca să-mi cumpăr un bolid, o mașină scumpă, și atenție, nu am nimic cu vânzătorii de autoturisme scumpe, dacă-mi cumpăr o asemenea mașină doar ca să merg pe șoselele județului și să mă mândresc cu ea, atunci nu știu dacă se recomandă un astfel de împrumut. Deci trebuie analizat punctual de fiecare dintre noi cât de necesar și de urgent este acel împrumut, cum ne ajută în viață și cum, mai ales putem să-l și restituim”, a explicat Adrian Bența
În ce privește investițiile de succes pe care le putem face în perioada următoare, consultantul spune că cel mai bun sfat este propria pregătire.
„Nu sunt specialist în investiții, dar, probabil, cele mai bune investiții sunt cele în noi. Noi ar trebui să ne supracalificăm, să avem o a doua calificare. Văd că mai sunt anunțate discret anumite concedieri. Din păcate, vremurile sunt destul de tulburi și pe afară. Și atunci unele multinaționale, de obicei cele din America, transferă pierderile către Europa Vest, Europa de Vest le mai aruncă pe la noi și atunci e bine să avem o calificare în plus, o pregătire profesională suplimentară. Sigur, dacă reușim și o investiție într-un activ care să ne aducă venituri ulterioare ca sursă pasivă, ar fi bine de făcut, însă eu cred că prima investiție este cea în noi, într-o mai bună pregătire a noastră”, a mai adăugat consultantul fiscal.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News