VIDEO Adrian Câciu despre impactul globalizării: România, pe drumul aderării la OCDE până în 2026

sursa: Inquam

Într-un interviu recent acordat emisiunii Puterea Știrilor, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a discutat despre progresele României în vederea aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Câciu a subliniat că România este mult mai aproape de atingerea acestui obiectiv comparativ cu acum doi ani și jumătate, când discuțiile se limitau doar la scrisoarea de intenție pentru aderare.

„Suntem mult mai aproape decât eram în urmă cu doi ani și jumătate, pentru că atunci nu se discuta decât că vom o scrisoare de intenție să aderăm la OCDE. Asta a fost un obiectiv pe care în coaliție l-am stabilit împreună. Ăsta va fi obiectivul României și evident, asta se face împreună și cu administrația prezidențială și cu toate instituțiile implicate. Facem un efort comun, asta va însemna reformă, asta va însemna investiții, asta va însemna dezvoltare, asta va însemna așezarea legislației în concordanță cu legislația țărilor din OCDE.

OCDE îți de accesul la piața globală, despre asta discutăm. Momentul în care tu ai acces la piața globală, exporturile tale de la 100 de miliarde de euro îți pot crește exponențial de patru-cinci ori, pentru că ai o piață căruia să te referi, având doar cartea de vizită, că ești membru OCDE. Termenul realizabil este 2026.” a declarat Câciu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: