Contactat prin telefon în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a comentat situația de la Sectorul 1, după o evaluare a tot ce presupune infrastructura acestuia, administrație gestionată de Clotilde Armand.
„Încă de la venirea mea la Ministerul Dezvoltării, am încercat să creăm foarte multă transparență, am încercat să venim în sprijinul tuturor colegilor noștri care sunt în primăriile din țară. Vorbim de 3228 de administrații publice locale. Dacă ar fi să mă refer strict la Primăria Sectorului 1, putem spune că este una dintre primăriile care, din păcate, uitându-mă atât pe programele care vin din P NRR, cât și din programele naționale, nu se bucură de un interes pentru a solicita fonduri, fie din bugetul național, fie din bugetul Uniunii Europene, pentru a dezvolta proiecte necesare acestei zone a Bucureștiului, o zonă de altfel extrem de bogată. Vorbim de Sectorul 1, una dintre cele mai bogate unități administrativ-teritoriale din România și pe ce mă bazez? În primul și în primul rând pe faptul că, uitându-mă la fondurile europene din cele 41 de proiecte care au fost depuse în urma evaluării, un singur proiect a îndeplinit criteriile de eligibilitate. Dacă mă raportez la proiectele care le avem în derulare pe Compania de investiții, vedem că sunt 10 proiecte, dar în niciunul nu este beneficiar Sectorul 1. Sunt alte instituții care sunt pe raza Sectorului 1, fie că vorbim de Academia de Studii Economice, fie că vorbim de instituții care au aplicat și au putut să obțină sprijin din partea acestor programe guvernamentale. Dacă ne referim la programul național Anghel Saligny, unde putem spune că avem 4600 de proiecte care au întrunit condițiile de eligibilitate, vedem că deja 3300 au încărcat în platformă și au reușit să obțină astfel de fonduri pentru apă, canalizare, introducerea gazului metan sau chiar infrastructura rutieră”, a afirmat, prin telefon, ministrul Dezvoltării.
Acesta a mai adăugat că, în ce privește Programul Anghel Saligny, Primăria Sectorului 1 a inițiat aplicarea unui proiect, însă din păcate nu a reușit să încarce în platformă documentele, așa încât să poată începe procesul de derulare.
„Deci este o radiografie pe care nu o fac doar în perioada de campanie, o fac în perioada în care mi se solicită acest lucru, fiindcă am încercat să pun la dispoziția tuturor unităților administrativ-teritoriale, pe fiecare județ în parte, oportunitățile pe care le avem, fie că vorbim de Agenția Națională de Locuință, de Cadastru, de Anghel Saligny, de Compania Națională de Investiții. Deci cred că sunt foarte multe oportunități pe care le poate accesa o administrație. Doar cine nu vrea nu aplică și nu obține astăzi un proiect pe fonduri europene”, a completat Adrian Veștea.
În ce privește o evaluare a sumelor pe care le-a pierdut administrația Clotilde Armand prin nedepunerea de proiecte, acesta spune că e greu de spus, însă putem vorbi despre sute de milioane de lei, dacă ne raportăm la proiecte accesate de localități mult mai mici din România.
„Cred că n-au existat niciodată în decursul timpului la nivel de țară și vă spune o persoană care timp de 20 de ani a lucrat în zona ordonatori de credite și a lucrat pe diverse proiecte, fie pe fonduri naționale, fie pe bugetul Uniunii Europene, cred că sunt destul de puține primării care să nu fi avut interesul să depună proiecte, mai ales în această perioadă în care au apărut foarte multe oportunități”, a explicat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News