Organizația PNL Iași a încheiat lista candidaților pentru alegerile parlamentare de la finalul toamnei și a trimis-o Biroului Politic Național. Deși unele nume nu se mai regăsesc în listă, cum este cazul primarului Mihai Chirică, acest lucru ține de un gen de maturizare a organizației de la Iași, a spus Alexandru Muraru, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
„Nu s-a mai pus problema în acest fel. Eu am considerat că domnul primar poate să dea un semnal public pentru pentru ieșeni, că este alături de organizație, și de Partidul Național Liberal și, de asemenea, (…) să determine și alți colegi să se înscrie și acest efect s-a produs, dar sigur, nici domnul primar nu a mai insistat cu acest lucru și până la urmă, eu consider că aceasta este cea mai bună listă pe care o are Partidul Național Liberal astăzi. (…) Vom avea în final cea mai bună listă după ce și celelalte partide își vor fi făcut publice numele”, a adăugat președintele PNL Iași.
Mai mult, spune liberalul, asistăm la o premieră a ultimilor 20 de ani, referindu-se la faptul că de data aceasta niciun nume nu a fost impus de la centru sau dinspre alte zone.
„Cu alte cuvinte, PNL Iași și-a câștigat întreaga maturitate, întreg respectul din partea centrului și întreaga susținere pentru a avea nu doar capacitatea ci și legitimitatea pentru a-și face prin propriile organisme aceste liste pentru Camera Deputaților și pentru Senat. Repet, suntem în cel mai bun moment de până acum, în ultimii 35 de ani în Iași, pentru Partidul Național Liberal, cu 51 de primării, cu președinția Consiliul Județean, cu majorități, cu oameni în administrația centrală, în Guvern. Continuăm în același ritm, pentru că obiectivul meu ca președinte a fost acela de a avea nu doar 10 ani de administrație neîntreruptă liberală la Iași, ci și de a câștiga toate alegerile din anul electoral 2024. Jumătate din acest obiectiv a fost deja îndeplinit, pentru că am câștigat alegerile locale la Iași, și alegerile europarlamentare, evident, și mergem cu toată forța, determinarea, susținerea înainte pentru a câștiga alegerile parlamentare și pe cele prezidențiale în municipiul și județul Iași”, a subliniat Alexandru Muraru.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News