Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș, a anunțat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor că filiala partidului își propune să câștige alegerile parlamentare din județul Maramureș. Acesta a recunoscut provocările campaniei electorale, care va avea loc în contextul alegerilor prezidențiale, dar s-a arătat încrezător că PNL Maramureș va demonstra că rămâne o filială puternică și dedicată intereselor cetățenilor.
„Ne propunem să câștigăm alegerile în Maramureș, ăsta este obiectivul principal. Sigur că va fi o campanie electorală grea, cu diferite provocări, pentru că, nu-i așa, atenția va fi mai mult pe prezidențiale decât pe alegerile parlamentare. Dar eu vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru faptul că m-au susținut și mă susțin pentru a ocupa prima poziție și acest lucru onorează și sunt convins că împreună cu colegii din filiala PNL Maramureș vom reuși să arătăm că suntem în continuare o filială puternică, serioasă și hotărâtă pentru interesul maramureșenilor și al românilor”, a spus Bogdan.
Bogdan deschide lista pentru Camera Deputaților, urmat de Felician Ciceu, primar al comunei Dumbrăvița, apreciat pentru atragerea de fonduri europene și guvernamentale.
„Toți sunt oameni cu experiență, oameni care au demonstrat în diferite medii că pot face diferența și oameni care fie nu sunt la primul mandat, candidează pentru al 2-lea mandat, fie sunt în administrația publică locală și au demonstrat că pot face o treabă foarte bună, cum este candidatul numărul doi de la Camera Deputaților, Felician Ciceu, un primar într-o comună foarte puternică din județul Maramureș, și care a demonstrat prin modul de a administra această comună și de a aduce fonduri europene, fonduri guvernamentale, fonduri locale pentru interesul oamenilor din comuna Dumbrăvița.
O comună care nu duce lipsă de utilități, de drumuri asfaltate, de utilități publice de toate felurile, apă, canalizare, tot și de asemenea, la Senatul României avem un candidat foarte bun, pe locul întâi și este președintele comisiei juridice din Senatul României, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, un om serios care de asemenea a demonstrat în acești 4 ani de când este senator că se poate face treabă în interesul românilor în Senat și că o comisie atât de importantă poate fi condusă și de un avocat maramureșean, lucru care ne onorează și de asemenea pe locul doi la Senat avem directorul Spitalului Județean Maramureș, doctor Constantin Opriș, Alexandru Oros, care conduce de 4 ani de zile acest spital într-un mod profesionist și cu care am implementat împreună fonduri de zeci de milioane de euro pentru Spitalul Județean din Maramureș. Avem cea mai cea mai modernă unitate de primiri urgențe care primește peste 120.000 de oameni în fiecare an și am reușit să ducem spitalul de la gradul patru până la Spital Clinic de Urgență, ceea ce este o performanță absolut bună pentru un astfel de spital”, a declarat Bogdan.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News