VIDEO Alexandru Muraru: Măsurile de amnistie fiscală vor educa cetățenii și agenții economici

sursa: X

Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a explicat în cadrul emisiunii Puterea știrilor că OUG privind amnistia fiscal este o inițiativă  menită să stimuleze contribuabilii să-și achite datoriile restante, susținând totodată că măsura are un impact pozitiv asupra bugetului național. În plus, persoanele fizice cu datorii de până la 5.000 de lei vor putea plăti doar jumătate din suma datorată, iar cei cu datorii mai mari vor beneficia de o reducere de 75%.

„Vreau să vă spun că în definitiv este un lucru bun care se face pentru România. Rău platnicii sunt convinși prin această modalitate să își plătească datoriile către stat, toți agenții economici care își plătesc datoriile până pe 25 noiembrie, obligațiile fiscal, nu vor mai plăti penalitățile și dobânzile pe care le au.

De asemenea, persoanele fizice care au datorii de până la 5.000 lei și sunt, vă spun, sute de mii de persoane care au datorii foarte mici, dar rezultate dintr-un rest de impozit, vor putea fi plătite la jumătate, iar cei care depășesc 5.000 lei, sigur, într-un procent de 75%,  Aceste măsuri de stimulare cu care vine astăzi în Guvern, Ministerul de Finanțe și, repet, este un proiect gândit de Partidul Național Liberal încearcă să soluționeze o problemă acumulată în timp, respectiv datorii de miliarde neachitate la bugetul de stat, mai ales în ultimii ani, de 72 de miliarde, ceea ce reprezintă un proces semnificativ, de 4% din PIB”, a declarat Muraru.

Deși măsura este temporară, ea urmează exemplele altor state din Uniunea Europeană, unde asemenea amnistii fiscale au fost implementate pentru a încuraja conformarea fiscală și educarea cetățenilor în privința obligațiilor fiscale.

„Această măsură are un caracter temporar, este o măsură sănătoasă, are această filozofie, cum se practică și în alte state ale Uniunii Europene, de a duce rău platnicii și de a-i convinge prin aceste măsuri de amnistie fiscală să vină să plătească aceste datorii și evident că urmăresc și educarea și conformarea fiscală a cetățenilor”, a explicat Alexandru Muraru.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: