Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a lansat luni, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, un atac dur la adresa modului în care s-au făcut negocierile și jocurile de culise în interiorul Partidului Național Liberal la recentele alegeri din conducerea partidului. Acesta a acuzat trădări între colegi și a atras atenția că niciun liberal din Cluj nu face parte din actuala echipă de conducere a PNL, în ciuda forței politice pe care organizația o are.
„Eu le doresc succes, mă bucur că au aceste intenții, suntem îngrijorați dacă vor și face. În momentul de față noi am participat la un congres, oamenii au votat patru persoane, prin care reprezentanții din regiunea Nord-Vest nu au reușit să fie votați vicepreședinți. Nu avem ce să facem decât să acceptăm voința, așa cum a fost exprimată de ei – prin cooperative, prin înțelegeri… Le doresc succes și sper să aducă un plus de bine cei care au intrat în locul meu sau al celor care am candidat și nu am reușit”, a declarat Alin Tișe.
El a subliniat faptul că regiunea Nord-Vest – care include Clujul și Bihorul – cele mai puternice organizații PNL din țară, nu este reprezentată în conducerea centrală.
„Au fost trădări. Domnul Veștea a jucat la două capete”
Tișe a explicat că a fost susținut de organizațiile din Nord-Vest, dar și de cele din regiunea Centru și Vest. Cu toate acestea, în ultima clipă, înțelegerile politice ar fi fost trădate:
„Eu am fost susținut de regiunea de Nord-Vest plus regiunea de Centru și regiunea de Vest. Trebuia să fiu susținut de Centru, dar Centru, regiunea domnului Veștea, care ne-a cerut sprijin pentru doamna pe care o susținea și pentru a ne susține reciproc, a înțeles să facă jocul la două capete, să trădeze. S-au împărțit voturile din regiunea Centru între doi candidați și eu nu am mai obținut numărul necesar de voturi.”
Alin Tișe a fost direct întrebat dacă se simte trădat:
„Da. Mă doare, sunt frustrat pentru asta ca om, dar viața politică mi-a demonstrat că trebuie să treci peste aceste momente și să te concentrezi pe ce vrei tu. Mă rog la Dumnezeu să nu am niciodată acest viciu al trădării, pentru că este cumplit să-l ai. Dacă colegii mei au considerat că nu sunt util, trebuie să accept. La un moment dat, poate va veni și clipa să spun stop.”
„Domnul Veștea a făcut înțelegeri peste tot ca să câștige”
Președintele CJ Cluj a explicat în detaliu modul în care a fost modificat statutul partidului pentru alegerea celor patru prim-vicepreședinți, afirmând că domnul Adrian Veștea ar fi trădat înțelegerea făcută cu Nord-Vestul, deși fusese votat de această regiune:
„Domnul Veștea, care provenea din Centru, a făcut înțelegeri și cu regiunea noastră, Nord-Vest, noi l-am votat pentru funcția de prim-vice. În schimb, dânsul, în locul meu, a făcut înțelegere pentru doamna de la Sud. Astfel, Centru nu a mai votat cu mine, ci cu Sudul. Deși noi, Nord-Vest, am votat cu domnul Veștea.”
„Practic, a trădat înțelegerea. Deși a fost o chestiune prin vot, oamenii n-au mai ascultat de votul pe care îl aveau în spate, ci au votat fiecare după trocul pe care l-au gândit acolo.”
Avertisment pentru viitorul guvernării: „Sper să nu-l saboteze pe Bolojan”
În final, Alin Tișe a transmis un mesaj de sprijin pentru Ilie Bolojan, dar și un avertisment:
„Sper ca domnul Bolojan să fie susținut de acest birou executiv și nu sabotat, pentru a-și duce mai departe proiectele pe care le-am negociat când s-a format guvernul. Sper, finalmente, ca partidul să câștige printr-o guvernare apreciată de români.”
„Ce rămâne din toată această chestiune e să învățăm să nu ne mai trădăm între noi. Oamenii nu vor avea încredere într-un partid în care se trădează mereu.”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News