VIDEO Amenințări, agresiuni și teroare în comuna Crevedia. Dezvăluirile liberalului agresat de simpatizanții PSD

Un candidat PNL a fost bătut de simpatizanți PSD, la Crevedia. Eugen Lepădatu, candidat pentru Consiliul Local, a fost agresat de trei bărbați, simpatizanți ai actualului edil, unul dintre aceștia fiind chiar un angajat al primăriei. Incidentul a fost făcut public de către Ion Costin, candidat pentru funcția de primar din partea PNL.

„Totul a plecat de la o postare politică pe un grup local, al comunei Crevedia. Agresorul ne-a dat mesaj, ne-a spus că vrea să ne întâlnim. Culmea, eu cu agresorul pot spune că eram amici. Eu m-am urcat în mașină, m-am dus singur, crezând că el, că dânsul chiar vrea să discute cu mine. Am ajuns la parcul din  Dârza, comuna Crevedia. Acolo a avut loc prima agresiune, l-am așteptat, a venit cu trei, cu două persoane. Au fost ei trei. Cum s-a dat jos din mașină, m-a întrebat ce scriu pe acolo pe pagini și m-a luat la palme, la pumni, m-au bătut în ultimul hal. Sper ca poliția Răcari, la solicitarea pe care le-am făcut-o dânșilor, am obținut imaginile de pe camerele de luat vederi amplasate in parcul Dârza, unde am suferit, cum am spus, prima agresiune. După care am plecat acasă, am ajuns acasă, m-am spălat, eram plin de sânge. În acel timp am înțeles că tatăl meu l-a sunat pe domnul primar Florin Petre, PSD Crevedia, a discutat cu dânsul, după care l-a sunat pe socrul agresorului. Socrul agresorului este candidat pentru funcția de consilier local din partea PSD. Da, deci pe listele domnului primar, iar la cinci minute ne-am trezit cu șapte, opt persoane în fața porții. Am fost îngroziți, ne-am speriat. Eu eram în curte cu bunica mea, cu tatăl meu, cu mama mea și cu prietena mea. Am ieșit la poartă de frică să nu intre în curte”, a afirmat Eugen Lepădatu, prin telefon.

În continuare, a mai spus acesta, i-a întrebat de ce au venit acasă. Au spus că au venit să vorbească, însă, de fapt, unul dintre ei i-a dat un pumn tatălui său, așa încât acesta a căzut cu capul pe asfalt. Din acel moment, lucrurile au degenerat.

Totul a pornit de la „postarea în care erau poze atașate cu noi, consilierii PNL pe stradă, vorbind cu lumea, ș.a.m.d. Agresorul a publicat un comentariu și s-a legat de un fost primar al comunei Crevedia, care este pe listele noastre din partea Partidul Național Liberal. Eu i-am răspuns că orice ar fi făcut dânsul în trecut, nu s-ar putea compara cu ceea ce s-a întâmplat în mandatele domnului primar PSD Florin Petre, având în vedere explozia, drumurile, canalizarea ș.a.m.d. de acolo. Agresorul mi-a dat mesaj m-a chemat și m-au bătut”, a explicat candidatul.

În legătură cu faptul că cele două partide formează o coaliție, candidatul spune că, la Crevedia cel puțin, aceasta nu funcționează.

„Personal nu am discutat și sper ca conducerea PNL-ului să mă susțină totuși în demersurile mele, pentru că, în opinia mea, agresiunile pe care le-am suferit au fost din cauza convingerilor politice. Deci totul a plecat de la politică. Vă dați seama, tatăl meu a plecat cu ambulanța de la poartă, a fost transferat la spitalul din Titu. Eu am fost, am dat declarații, am depus plângere penală. Am fost și la IML, vom vedea ce se va întâmpla și justiția să-și facă treaba”, a mai arătat Eugen Lepădatu.

Acesta a adăugat în continuare că actualul primar nu își asumă responsabilitatea și acuză că agresorii sunt simpatizanți ai PSD, întrucât au apărut în poze alături de edil.

„În primul rând vreau ca poliția să facă rost, să solicite camerele de luat vederi amplasate în parc, unde a avut loc prima agresiune. Neapărat vreau ca acele camere de luat vederi să iasă și să le vedem cu toții. (…) Socrul agresorului este pe listele PSD. Agresorul principal este simpatizant, merge cu domnul primar pe stradă, de asemenea a avut mașină pe firma domnului primar, închiriată la firma care a executat lucrările de apă și canalizare. Soția dânsului este angajată la primăria Crevedia. A fost angajată în timpul mandatului domnului primar Florin Petre, angajatul fiind și în prezent de asemenea, cum am spus, angajat al primăriei, m-a bătut în poartă, a venit și m-a lovit și toată lumea a rămas îngrozită. Vecinii mei țipau, copii plângeau pe stradă. A fost ceva de neînchipuit. Sunt și martori, dar martorilor este frică, eu am martorii. Vecinii mei mi-au arătat materialele. Au fost camere, totul este filmat, dar dânșii nu vor să le facem public pentru că le este frică să nu pățească ce am pățit eu și familia. (…) Acești oameni în stare de orice. Acest sat este îngrozit de ce se întâmplă. Eu nu îl acuz pe domnul primar. Este strict părerea mea, dar eu consider că acest primar PSD Florin Petru și după explozie, după câte s-au întâmplat și-a constituit un grup infracțional organizat”, a subliniat Eugen Lepădatu, candidat PNL pentru funcția de consilier local al comunei Crevedia.

Ionuț Stroe: Nu acceptăm asemenea derapaje

Invitat miercuri în emisiunea Puterea Știrilor, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal, a reacționat în urma scandalului de la Crevedia.

„N-am detalii despre această situație, însă, este evident faptul că astfel de comportamente nu sunt tolerabile și trebuie să se sfârșească la poliție. Există răspunderi, chiar penale, pentru asemenea fapte. Cu toții trebuie să înțelegem că, indiferent de competiția asta electorală, trebuie să ne comportăm civilizat. Eu cred că, indiferent de moment, acești oameni ar trebui să răspundă, și nu numai din punct de vedere legal, ci și în fața alegătorilor. Atât parlamentarii, cât și cei care candidează pentru funcțiile de primar, consilier, solicită încrederea publică. Ei, până la urmă, își doresc să fie o portavoce a societății, a comunităților pe care vor să le conducă. Nu cred că cineva din comuna Crevedia sau din altă parte își dorește a avea în fruntea comunității un bătăuș. Nu cred că cineva care investește încredere într-un ales, își dorește de la acesta un comportament cu violență verbală sau fizică, ci realizări care să aibă un impact pozitiv în viața lui. Cetățenii, pe 9 iunie, vor penaliza aceste comportamente, prin vot. Puterea aparține lor, pe 9 iunie si sunt sigur că vor fi în măsură să cearnă cine este sau nu demn de încrederea lor(…).

Sper ca aceste lucruri să rămână cazuri izolate, să nu se multiplice cumva pentru că România nu este o țară care să se manifeste violent(…). Sunt situații punctuale care, de regulă, se discută și rezolvă la nivel local (n.r – întrebat dacă se va discuta în coaliție situația de la Crevedia). Nu vom ști noi, la nivel central, ce se întâmplă în cele 3.300 de localități, cât de aprigă este această competiție electorală sau cât de tăioasă poate fi. Evident că nu acceptăm asemenea derapaje”, a declarat Ionuț Stroe, în direct la Puterea Știrilor.

Localitatea Crevedia se află la doar 20 de kilometri de București. A fost în atenția întregii Românii, după ce, în august 2022, o stație GPL a explodat și a ucis 5 oameni, rănind alți 50.

Primarul PSD Florin Petre a recunoscut, atunci, că știa că stația GPL funcționa ilegal. Ulterior, văzând amploarea accidentului a negat.

În fața acestei tragedii, Marcel Ciolacu a anuțat excluderea din PSD a primarului Florin Petre. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar astăzi, primarul Florin Petre candidează din partea PSD pentru al treilea mandat de primar. El este „însoțit” pe afișele electorale de președintele PSD Dâmbovița

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: