VIDEO Anatol Șalaru: R.Moldova există astăzi pe harta lumii datorită ajutorului primit din România

R. Moldova România
Sursa foto: Radio Chişinău

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în R.Moldova, a declarat că „R.Moldova există ca stat doar datorită sprijinului pe care l-a primit de la București, indiferent de guvernările care au fost”. Șalaru a susținut și că, în opinia sa, R. Moldova „este un stat asistat social” și există astăzi pe harta lumii datorită ajutorului primit din România.

„Nimeni nu contabilizează ajutorul pe care îl acordă statul român Republicii Moldova, care de fapt este un stat asistat social și părerea mea este că unii politicieni deja consideră că România este obligată să-i ajute, că România trebuie să ajute incompetența de la Chișinău. Spre deosebire de unii care nu înțeleg, România a apreciat foarte corect situația în care se află astăzi. Republica Moldova știe că este o ocazie istorică astăzi pentru ea să adere la Uniunea Europeană. Și România știe că dacă Republica Moldova nu va adera acum, nu se va folosi de această ocazie, o altă ocazie nu va mai exista.

Republica Moldova există astăzi pe harta lumii datorită ajutorului primit din România. Nu știu ce să spun mai mult decât atât, fiindcă Republica Moldove este un stat asistat social și de fiecare dată când a fost vreo problemă aici s-a mers la București și Bucureștiul a răspuns de fiecare dată solicitărilor Chișinăului. Și astăzi Republica Moldova există ca stat doar datorită sprijinului pe care l-a primit de la București, indiferent de guvernările care au fost la București”, a declarat Anatol Șalaru.

Nicolae Ciucă: Aderarea la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei va transforma regiunea Mării Negre într-un spaţiu al prosperităţii economice şi al securităţii

 

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă joi că aderarea la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei va transforma regiunea Mării Negre într-un spaţiu al prosperităţii economice şi al securităţii iar România sprijină cele două ţări în parcursul lor european.

„Aderarea la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei va transforma regiunea Mării Negre într-un spaţiu al prosperităţii economice şi al securităţii. Acesta a fost principala idee a intervenţiei mele din cadrul celei de-a opta ediţii a Black Sea and Balkans Security Forum, organizat de New Strategy Center – NSC la Bucureşti”, a transmis preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

„Avem experienţa unui proces de aderare şi ştim cum se pot recupera decalajele faţă de statele dezvoltate. Reformele pe care Chişinăul şi Kievul le-au făcut sunt vizibile, însă drumul este abia la început”, a completat Ciucă.

Liderul liberal a precizat că ”este necesar ca Republica Moldova şi Ucraina să fie sprijinite pentru a contracara eficient influenţa Rusiei, iar integrarea lor pe piaţa unică europeană să fie una cât mai rapidă”.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: