Democrații au cheltuit, în campania electorală, în jur de 1.000.000.000 de dolari, o sumă foarte mare comparativ cu cea a republicanilor, cu toate acestea mesajele Kamalei Harris nu au reușit să convingă electoratul, este de părere Andi Lăzescu. Practic, cea mai mare parte sau o parte importantă a celor care au optat pentru Kamala Harris au votat mai degrabă împotriva lui Donald Trump, decât în favoarea candidatei democrate. Harris a avut susținere din partea unor celebrități cum este Oprah Winfrey, însă, de cealaltă parte, Trump și-a dus partidul spre zona clasei muncitoare, a unor categorii care nu erau în mod tradițional republicane.
„În plus, ce au demonstrat aceste alegeri este că Donald Trump a reușit să câștige într-o zonă dominată categoric de democrați, respectiv de minorități. De exemplu, în ce privește hispanicii, Trump a luat undeva la 45% dintre ei. E adevărat, în cazul femeilor, a fost în dezavantaj, la bărbații de culoare a câștigat cam 25% din această categorie. (…) Donald Trump este primul președinte penal american, așteptăm un verdict la finalul acestei luni. Toate aceste procese, poate cu o singură excepție, au fost văzute ca procese politice, declanșate practic de procurori apropiați de Partidul Democrat. Acest lucru nu l-a încurcat deloc pe Trump. (…) Oricum, acestea nu mai au nicio relevanță în acest moment, chiar dacă se va mai forța pe aici pe colo, va fi neclar”, a subliniat analistul politic.
Acesta a amintit editorialul apărut în New York Times în care succesul lui Trump este sinonim cu rezultatul prăbușirii încrederii în instituții, justiție, congres, armată, guvern. Același lucru se întâmplă și în Europa, unde nu mai asistăm la o competiție între stânga și dreapta.
„Avem o competiție între o zonă așa-numita clasă managerială, profesională, oameni cu o situație materială foarte bună, inclusiv cei din corporații, din servicii, plus minoritățile, în cazul SUA, contra unei părți importante din populație care s-a grupat în jurul Partidului Republican. Lucru care nu era înainte, acest tip de repoziționare în spectrul politic și din Statele Unite, dar și în Europa. (…) Deci ce vreau să spun, că avem acest tip de repoziționare, de reașezare electorală și lucrul ăsta se va vedea în viitor. (…) Imigrația și siguranța pe străzi au fost principalele teme în jurul cărora s-a marșat. (…) Interesant și poate e un lucru despre care s-a discutat destul de puțin, în jurul lui Trump au venit oameni care nu sunt și personalități interesante, care nu sunt neapărat mare admiratori, dar s-au dus în jurul său pentru că au văzut în el singurul, dacă vreți, singura formulă de a lupta împotriva acestor tendințe de la vârful elitelor americane”, a afirmat Andi Lăzescu.
Un alt element important al acestor alegeri a fost faptul că mass-media care a sprijinit-o în principiu pe Harris a fost contrabalansată de new media, de podcasturi.
„În jurul său s-au adunat oameni care l-au susținut fără să-l simpatizeze, știindu-i defectele, dar s-au adunat în jurul său pentru că au văzut în el posibilitatea de a tempera și de a se opune acestor tendințe”, a încheiat analistul politic.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News