VIDEO Antonio Amuza, sociolog: USR ajuns să fie un proiect eșuat

Clotilde Armand, primarul în funcție de la Sectorul 1, acuză că lipsesc 1000 de voturi din două secții și anunță că a făcut o plîngere împotriva președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă. În replică, șeful AEP o acuză pe Armand că nu a asigurat condițiile pentru membrii Birourilor Electorale de sector dar recunoaște că e nevoie de o modificare a legislației. Sociologul Antonio Amuza a comentat această situație în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, realizată de Marinela Angheluș.

 „Suntem obișnuiți cu genul ăsta de minorități vocale în politica românească și nu mă refer neapărat la partid sau la cantitate, nu la numărul votanților din zona asta. Din păcate, USR-ul a trăit o deziluzie în ultima vreme și a ajuns să fie un proiect eșuat, în condițiile în care promitea foarte mult la început. Tocmai că a reușit să capitalize, sigur, votul tinerilor, să-i atragă într-o zonă în care, iată, toate celelalte organizații nu reușesc, se luptă cu morile de vânt în a încerca să se retransforme și să se apropie de tineri. Usr-ul a făcut asta întotdeauna, iar acum știm asta și de la momentul în care USR a fost la guvernare. Nu cred că au excelat niciodată la a-și negocia chiar și o eventuală înfrângere. Genul ăsta de abordare probabil vine și cu experiența politică pe care nu au avut-o și, iată, plusuri și minusuri”, a afirmat Antonio Amuza.

Pe de o parte, a mai spus acesta, e bine să vii din afară, pentru că vezi lucrurile cu o altă perspectivă și poți propune niște schimbări radicale. Pe de altă parte, însă, dacă nu înțelegi cu adevărat care sunt regulile jocului politic, asta poate să fie o problemă în a reuși cu adevărat să implementezi tot ceea ce îți propui.

„Or, am văzut asta, când USR a fost la guvernare și, din păcate, nu au reușit să propună și să rezolve atât de mult pe cât au promis. În ce privește strict numărătoarea de la Sectorul 1, e un scenariu pe care l-am mai văzut nu doar acum 4 ani, ci și înainte. Se întâmplă ceva acolo, se întâmplă ceva pur sociologic. Sectorul acesta pare cu adevărat tribalizat. Adică, până una-alta, faptul că numărăm fiecare vot pentru a înțelege care este decizia cetățenilor din comunitatea respectivă și lucrurile sunt atât de apropiate, arată  că avem un sector polarizat, adică oamenii nu se regăsesc cu adevărat în niciuna dintre cele două opțiuni. Și e foarte greu ca o voce să poată să capitalizeze o întreagă comunitate. Asta spune multe și despre modul în care se face campanie electorală, că pare că se face mai degrabă pe vorbe și pe ce se transmite comunicațional și nu neapărat pe niște proiecte concrete, că atunci mi-e greu să cred că nu există un proiect care reușește să adune în jurul lui un număr cât mai mare dintre locuitorii acelui sector, un proiect concret care să facă asta. Dar câtă vreme campania se bazează strict pe modul în care comunicăm problemele celorlalți, ce putem noi să facem mai bine ș.a.m.d., fără niște lucruri concrete, automat apar această formă de tribalizare a societății în care locuitorii se uită ca la un spectacol” a completat sociologul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: