VIDEO Anunț de la vârful PSD: „Discutăm o rectificare bugetară și o taxare mai echitabilă a multinaționalelor”

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că se lucrează la o rectificare bugetară, proces coordonat de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și că va fi nevoie de consultări cu toate partidele politice.

„Suntem într-o perioadă în care discutăm despre o rectificare bugetară, la care dl. Nazare a început să lucreze. Este nevoie de consultare cu toate partidele. Apoi discutăm despre măsurile fiscale din pachetul 2”, a precizat Grindeanu.

Acesta a explicat că măsurile avute în vedere sunt „de două tipuri: de îndreptare a unor excese din pachetul 1 și 2, o taxare a multinaționalelor și o mai bună urmărire a taxărilor și a încasărilor, a banilor care ies din țară”.

Liderul PSD a mai subliniat că se lucrează și la o nouă lege a insolvenței, proiect la care ministrul Nazare „are toată susținerea noastră”. Potrivit acestuia, vineri a fost transmis un set de propuneri către Ministerul Finanțelor.

Grindeanu a menționat că a avut loc „o întâlnire tehnică foarte bună”, care a durat aproximativ trei ore.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: