UPDATE 15:10
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că liberalii vor ca alegerile prezidenţiale să aibă loc potrivit calendarului constituţional şi anume pe 10 şi 24 noiembrie, însă sunt dispuşi şi la o data intermediară convenită de comun acord cu partenerii de coaliţie.
El a subliniat că PNL nu va ieşi de la guvernare şi nici nu va remania vreun ministru. Afirmaţiile vin după şedinţa coaliţiei şi faptul că purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu are două hotărâri de Guvern pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, pentru scrutinul prezidenţial.
„Considerăm că luna august este o lună în care e greu să-i gaseşti preocupaţi de alegeri pe cetăţenii României. Lunile octombrie, noiembrie, ar fi mai potrivite, am avea parte şi de studenţi, peste un milion care se vor afla în centrele de studii. Un dialog absolut civilizat, raţional, echilibrat pe organizarea calendarului pentru prezidenţiale. (…) Considerăm noi, PNL, că românii trebuie să fie bine informaţi, să poată vedea, urmări dezbateri prezidenţiale extrem de importante pe proiect de ţară pentru a vota în deplină cunotinţă de cauză. Din acest motiv, considerăm că trebuie să păstrăm calendarul constituţional, calendarul din noiembrie, pentru organizarea prezidenţialelor. Argumentele sunt multiple. După alegerile din 9 iunie s-a văzut că în sute de şcoli au fost probleme legate de reluarea procesului de învăţare. Au fost până la 8 – 10 zile întârzieri. De asemenea, considerăm că luna august e una în care e greu să-i găseşti preocupaţi de prezidenţiale pe cetăţeni şi lunile octombrie – noiembrie ar fi cele mai potrivite. Şi am avea parte şi de studenţi, peste un milion, în centrele de studii şi nu ar fi blocaţi în exercitarea dreptului de vot. În consecinţă, cei din PSD au susţinut varianta 15-29 septembrie, vorbind despre o aşa-zisă înţelegere între partidele la guvernare”, a declarat Rareş Bogdan, marţi la sediul PNL din Modrogan.
Acesta a adăugat că „a existat o discuţie, dar aceasta a avut două componente care au fost omise: lista comună la europarlamentare ar fi trebuit să depăşească 50%, a avut doar 48%, şi în contextul din martie vorbeam de listă comună pentru parlamentare şi de candidat comun, respectiv tandem preşedinte – premier”.
„Cele două partide au luat decizia de a merge cu candidat propriu la prezidenţiale, deci înţelegerea din martie a căzut. Cele două partide care s-au reunit la Poiana Braşov şi la Sâmbăta de Sus în urmă cu 10 zile, au luat decizia să meargă cu candidat propriu la prezidenţiale. Propunerea respectivă, din punctul nostru de vedere, este caducă şi credem că aceste alegeri trebuie organizate la termenul constituţional, în luna noiembrie. Datele constituţionale ar fi 10 cu 24 noiembrie. Asta este data constituţională”, a mai explicat Bogdan.
Întrebat despre solicitarea PSD ca ministrul de Interne să vină cu hotărâri de Guvern cu datele pentru alegeri 15 şi 29 septembrie, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: „Nu a existat decât o discuţie legată de 15 şi 29. Noi am propus, la întâlnirea de săptămâna trecută, să mergem eventual pe o dată intermediară pe care să o convenim de comun acord. În funcţie de aceste lucruri trebuie să luăm o decizie”.
„PSD a venit cu 1 septembrie pentru organizarea alegerilor comasate, respectiv cu lista comuna la europarlamentare, lucruri pe care PNL le-a acceptat după consultarea liderilor din filiale. Legat de Cătălin Predoiu acesta este plecat la Salzburg. Domnia sa se va întoarce joi şi vom vedea dacă propunerile prevăd aceste date. Va face ce trebuie şi cu mandat de la partid”, a mai explicat Bogan.
El a mai spus că liberalii nu vor ieşi de la guvernare şi nici nu vor remania vreun ministru.
„PNL nu va ieşi niciodată de la guvernare, pentru că asta ar duce România la o criză profundă. Noi nu plecăm de la guvernare, nici nu remaniem vreun ministru. Ca să fie foarte clar”, a mai precizat Bogdan.
––––––––––––––
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți, la sediul central al partidului, că liderii coaliției de guvernare nu s-au înțeles cu privire la data alegerilor prezidențiale și că social-democrații îl așteaptă pe ministrul liberal de Interne să înainteze spre adoptare HG în care să aleagă 15 sau 29 septembrie pentru primul tur al prezidențialelor.
„Din păcate, astăzi au fost încercări de a discuta iarăşi aceste date. PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, pentru că nu suntem singurii care candidăm în aceste alegeri, deci lumea trebuie să aibă un calendar predictibil. În consecinţă, pe această discuţie rămâne ca în cursul acestei săptămâni, domnul Predoiu, ca ministru de Interne, are două HG pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, să decidă, fiind ministru PNL, împreună cu PNL, care dintre aceste date le sunt convenabile, noi făcând această concesie către PNL, fiind în măsură să acceptăm şi data de 29 septembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.
Senatorul PSD a fost întrebat ce se întâmplă dacă liberalii vor bloca această decizie.
„Eu cred că avem un partener care îşi respectă cuvântul dat. Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor în funcţie de aceste dorinţe. Suintem în situaţia în care, în martie, s-a cerut un calendar pentru tot anul. Am venit cu el. Acum decizia e la ministrul de Interne. Încă cred că din perspectiva colegilor liberali obnoarea e destul de importantă şi se vor ţine de ceea ce au spus”, a arătat Romaşcanu.
Impas în coaliție
După mai bine de trei ore de discuţii, PSD şi PNL nu s-au înţeles în privinţa calendarului alegerilor prezidenţiale. PNL doreşte ca acestea să aibă loc cât mai aproape de termenul constituţional, respectiv luna noiembrie, în timp ce PSD insistă ca primul tur să aibă loc în luna septembrie.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut deja ministrului de Interne Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale.
El a spus săptămâna trecută că în discuţie dunt două date pentru primul tur de scrutin – 15 sau 29 septembrie. Liberalii au însă o altă propunere: desfășurarea alegerilor prezidențiale în octombrie – noiembrie. Potrivit surselor, o variantă ar fi ca primul tur de scrutin să se desfășoare în 27 octombrie, iar cel de-al doilea în 10 noiembrie.
Data limită pentru stabilirea calendarului
Liberalul Robert Sighiartău a explicat la Digi24 că e greu să faci campanie electorale în luna august, când oamenii sunt în vacanță. El susține că și alegătorii ar vrea ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în toamnă.
Social-democraţii, în schimb, spun că există deja, de principiu, o decizie în coaliţie privind devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna septembrie, acceptată inițial de liberali.
Data limită pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale este 2 iulie.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News