VIDEO Anunț important pentru milioane de români! Ministrul Energiei, detalii despre plafonarea prețurilor

Sursa foto: unsplash

Anunț important pentru milioane de români. Invitat luni în emisiunea Puterea Știrilor, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că plafonarea prețului la gaze va fi extinsă încă un an de zile (1 aprilie 2025 – 30 martie 2026), iar la curent electric ea va fi extinsă trei luni: 1 aprilie – 30 iunie 2025. Important: toți românii vor beneficia de această plafonare, nu doar categoriile vulnerabile.

Ministrul a explicat, însă, și ce se va întâmpla după 30 iunie 2025: vor fi date carduri de energie, dar doar pentru anumite categorii de persoane.

Cum arată noua schemă de compensare la energie

„În aceste perioade, de 3 luni la energie electrică și de un an de zile la gaz, schema continuă exact în formula pe care o cunosc românii. Deci cu plafoanele respective, nimic nu se schimbă în acest punct de vedere și cred că ar fi fost imprudent din partea noastră să umblăm la această schemă, eventual să o eliminăm, în condițiile în care pe piața regională gazul este cam cu 40% mai scump decât acum câteva luni și energia electrică este cam cu 20-25% mai scumpă. Deci ar fi fost un impact brusc la facturile clienților, la facturile consumatorilor casnici, dar și non-casnici. Deci și în economie, cu efecte inflaționiste, cu posibile probleme pentru companii, poate cu șomaj mai mare pentru țară. Deci un subiect de interes și cu miză în care am optat pentru o abordare prudentă, înțeleaptă, etapizată. În perioadele acestea, tranzitorii, obiectivul pe care îl avem este să creștem lichiditatea pe piață, adică să determinăm producătorii de energie electrică sau de gaz să facă oferte spre vânzarea acestor cantități, iar cumpărătorii, furnizori sau traderi, să cumpere ceea ce este scos la vânzare, astfel încât pe piață să existe lichiditate și prețurile să aibă o traiectorie corectă.

Deci în perioada de la 1 iulie, când expiră schema pentru energie electrică și până la 1 aprilie anul viitor, când expiră schema pentru gaze, vom avea un sistem de carduri pentru energie, s-au mai implementat și în trecut din fonduri europene. De data aceasta, suma ar trebui să fie acoperită din bugetul de stat, deci implică un efort. Aceste carduri vor fi direcționate către acei români aflați în sărăcie energetică. Deci cei cu un consum de energie electrică mai mic și sigur și cu venituri mai mici. Din estimările noastre, pe schemă în sine, ne așteptăm pe energie electrică undeva la un miliard de lei în plus. Și pe gaz nu ne așteptăm la o compensare pentru că având în vedere prețul plafonat la producători și cu toate tarifele de pe lanț, care sunt reglementate, tot nu ar trebui să depășim prețul final la client. Deci cam asta ar fi efortul schemei în sine, plus ceea ce vine în partea de vouchere, unde nu avem o cifră exactă, acolo Ministerul Muncii va defini exact cui ne adresăm, la ce nivel, și după aceea vom avea și un impact bugetar estimat”, a declarat ministrul Energiei, în direct la Puterea Știrilor.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: