VIDEO Argeş: Bărbatul rănit de explozia produsă în camera centralei, salvat de un jandarm aflat în timpul liber

Sursă foto: Captură video

Un jandarm aflat în timpul liber l-a salvat pe bărbatul rănit, duminică, de explozia produsă în camera centralei unei locuinţe din localitatea argeşeană Priboieni.

„Acesta se afla împreună cu familia la o spălătorie auto, moment în care a auzit şi a observat o explozie puternică la o casă din apropiere. Fără să stea pe gânduri, Flavius a mers către locul exploziei şi a reuşit să-l scoată pe proprietarul locuinţei, un bătrân de peste 60 de ani, salvându-i astfel viaţa. Tot colegul nostru, cu mâinile goale, a stins flăcările de pe corpul bărbatului până la sosirea echipajului de prim-ajutor, suferind astfel, şi el, arsuri minore”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, plutonierului adjutant Ionuţ-Flavius Preda lucrează în Jandarmeria Română din anul 2005.

Explozia şi intervenţia jandarmului au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta spălătoriei auto.


O explozie cauzată de acumularea de gaze s-a produs, duminică, în camera centralei unei locuinţe din localitatea argeşeană Priboieni, un bărbat suferind arsuri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, a fost vorba despre o explozie urmată de incendiu, flăcările manifestându-se în camera centralei pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este formarea de amestecuri explozive, ca urmare a manipulării defectuoase a buteliilor de gaz în spaţii închise”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

„Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 67 de ani, ar fi suferit leziuni ca urmare a unei deflagraţii provocată de manevrarea necorespunzătoare a unei butelii de voiaj, în camera centralei termice din locuinţa acestuia. Bărbatul (…) a suferit arsuri, fiind preluat de un echipaj medical şi transportat la spital”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: