Sâmbătă, cea de-a patra zi de INDAGRA, abundă de vizitatori. Pe lângă fermieri, foarte mulți bucureșteni, tineri și copii au venit la Romexpo pentru a se bucură de tot ceea ce oferă acest târg.
Chiar la intrarea în INDAGRA, la capătul unei alei, un cățel robot a adunat lume ca la circ.
Bucurie mare pentru copii! Firma care prezintă acest exponat furnizează roboți revoluționari de tuns iarba, pentru profesioniști și consumatori.
GO1 însă (pentru că acesta este numele cyberdog-ului) nu are un rol prea important în societate. Poate, doar acela de a atrage privirile și a aduce bucurie copiilor.
Generația lui s-a născut în urmă cu 10 ani, în China și de atunci, alți frați, mai revoluționari i-au luat locul.
Pe aceștia chiar te poți baza și îi poți trimite în locuri periculoase: incendii, zone cu toxicitate, zone seismice. Sunt prevăzuți, ca și GO1, cu senzori și camere de filmat, componente software și hardware și funcționează pe baza de IA. Sunt dirijați de la distanță și pot cartografia locul. Tot frații lui GO1, ceva mai deștepți, sunt foarte buni câini de pază deoarece pot identifica fețele oamenilor.
Dar până a ajunge la aceste prototipuri, dacă doriți să îl achiziționați pe GO1 trebuie să scoateți din buzunar 3000 de euro. Îl aduceți acasă și pe spate îi puteți așeza o tavă cu micul dejun, iar el o să va servească la pat. Dacă sunteti comeciant și aveți un stand cu produse, GO1, cu siguranță va fi o gazdă bună pentru clienții curioși.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News