VIDEO Au început probele la metrou cu noul tren de la Alstom. Imagini inedite!

Sursa foto: B365
Trenul Metropolis Ilfov circulă în premieră pe Magistrala 5, în timpul nopții, în afara orelor de circulație cu pasageri, pentru efectuarea testelor în prezența reprezentanților Metrorex și AFER, in vederea obținerii Agrementului Tehnic, informează marți Alstom.
În timp ce trenul Giurgiu continuă testele de validare statice și dinamice în depoul Berceni și pe Magistrala 2, trenul Ilfov derulează teste dinamice de gabarit pe Magistrala 5, potrivit producătorului Alstom.

Testele de gabarit se fac la diferite viteze și în anumite condiții de circulație, conform unei proceduri bine stabilite. Acestea vor fi urmate de testele statice și dinamice ale sistemului de semnalizare și control (CBTC).

Testele de validare sunt „examenele finale” ale oricărui model nou de tren care urmează să primească Agrementul Tehnic și implicit autorizația de circulație cu călători. Ele sunt precedate de numeroase teste denumite „interne”, adică teste în care trenul este verificat, înaintea „examenelor”, explică cei de la Alstom.

După ce toate testele de validare sunt încheiate, ultima etapă înaintea autorizării începerii circulației cu călători este testul de anduranță, constând în parcurgerea a 10.000 km fără călători pentru primul tren – cel care va obține Agrementul Tehnic pentru toată seria – și apoi câte 2.000 km pentru fiecare tren de metrou din lotul de 13 care urmează să intre în circulație pe Magistrala 5, mai spun reprezentanții producătorului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: