Skip to content
Sport

VIDEO Australian Open 2022, cu tribunele pline. Rata excelentă de vaccinare din statul Victoria permite relaxarea restricțiilor

Autoritățile din Victoria au confirmat că Australian Open 2022, primul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura cu tribunele pline. Rata de vaccinare cu schemă completă se apropie de 90% în acest stat australian, astfel că autoritățile au anunțat că majoritatea restricțiilor sanitare pot fi ridicate.

Primul turneu de Grand Slam al anului se va desfășura cu tribunele pline

„Victoria este gata să atingă 90% (rată de vaccinare, n.r.) cu schemă completă și principalul ofițer sanitar în exercițiu a hotărât că aproape toate restricțiile pot fi ridicate. Pentru a reduce riscurile, cerințele de vaccinare vor rămâne în vigoare pentru locații ca barurile, iar masca va rămâne în locurile cu risc ridicat”, a scris Dan Andrews, premierul statului Victoria, pe Twitter.

Oficialul australian spune că vestea este una grozavă pentru iubitorii de sport și concerte.

„Evenimentele cu mai puțin de 30.000 de persoane se pot desfășura – nu e nevoie de nicio aprobare. Evenimentele mai mari – cum sunt Boxing Day Test și Australian Open – pot merge înainte la 100% cu un plan aprobat de siguranță sanitară”, a adăugat Dan Andrews.

Primul turneu de Grand Slam din 2022 se va desfășura la Melbourne, al doilea oraș ca mărime din Australia, și va începe pe 17 ianuarie.

„Victorienii și-au respectat partea lor de înțelegere, iar guvernul va face același lucru. Nu numai că sunt mândru de victorieni, ci le sunt și profund recunoscător”, a subliniat premierul din Victoria.

De-a lungul celor două săptămâni de la Australian Open 2020 au participat în total 812.174 de persoane, un record pentru turneele de Grand Slam.

Australian Open 2022, programat pentru perioada 17-30 ianuarie

Australian Open este unul dintre cele trei turnee de Grand Slam la care Simona Halep a jucat măcar o finală. S-a întâmplat în anul 2018, când în ultimul act a înfruntat-o pe Caroline Wozniacki cu trofeul și cu locul 1 mondial pe masă – la acel moment, niciuna dintre tenismene nu avea în palmares vreun titlu de acest nivel.

Românca a cedat dramatic în trei seturi, 6-7 / 6-3 / 4-6, după un timeout controversat solicitat de sportiva daneză în decisiv, moment interpretat de mulți ca fiind unul decisiv pentru soarta finalei, având în vedere că i-a redus aplombul lui Halep și a răsturnat – din nou – raportul de forțe din teren.

În același an, la câteva luni distanță, Simona Halep avea să câștige Roland Garros, primul său trofeu de Grand Slam din palmares.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *