Situația din azilele în care bătrâni erau torturaţi a fost dezbătută la Guvern, duminică, în urma întâlnirii premierul Marcel Ciolacu declarând că solicită toleranţă zero şi verificări urgente, el făcând şi un apel către cultele din România şi către ONG-uri.
“Am fost într-un centru din București care a preluat persoanele cu dizabilități din azilele groazei. Am fost informat că toți cei preluați au fost repartizați în funcție de situația medicală, fie în astfel de centre, fie în spitale. Saptămâna viitoare aceste persoane o să fie transferate în centre speciale pentru îngrijirile necesare. Sunt ferm convins că domnul ministru al Sănătății o să detalieze aceste lucruri. Le mulţumesc oamenilor care au avut grijă de acesti bătrăni, în această perioadă, după aceste suferințe. Faptul că aceste lucruri au fost posibile este o problemă de fond, o problemă de sistem. Un sistem corupt. Nimeni nu era pregătit pentru așa ceva. Mai ales să vedem funcționari publici complici, care s-au vândut acestor ticăloși”, a spus Ciolacu.
El a precizat că există trei priorităţi:
“1 Toate centrele pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități de stat sau private trebuie verificate și reanalizate, termenul este de o săptămână sub coordonarea prefecţilor.
2 Solicit autorităților de drept – toleranță zero față de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane. Am stabilit cu ministrul Justiției ca soluționarea acestor cauze să fie prioritate
3 Fac apel către toate cultele din România și ONG-uri, avem nevoie de implicarea dvs. pe tot ceea ce ține de latura socială”.
Premierul a menţionat că, de luni, ministrul Muncii o să stea de vorbă cu toate cultele și cu ONG-urile pentru acorduri pentru “implicarea în aceasta activitate”.
“Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem atâtea instituţii de control care aruncă vina. Trebuie regândit tot sistemul. Cine nu îşi face treaba să răspundă. Nu mai vreau fugă de responsabilitate. Vorbim de cele mai vulnerabile categorii. Sunt ferm convins că în viitoarea sesiune, împreună cu toţi partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens”, a adăugat Ciolacu.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News