VIDEO Boc: Cred că stă în capacitatea noastră să dezvoltăm echipa PNL si să continuăm dezvoltarea

Emil Boc
Emil Boc/Republica

Primarul Emil Boc a fost prezent la Mureș, la evenimentul de lasare a candidaților PNL pentru cele mai importante funcții din județ.

„Felicitări Ciprian Dobre și echipei de la Mureș. Sunt onorat de cuvintele spuse la adresa clujenilor, sunt realizările noastre și ale cetățenilor. Sunt aici pentru a vă spune că, din tot dragul, sustin cei doi oameni de valoare desemnați să reprezinte.

Pe Mara am admirat-o de la distanță, de foarte puține ori am avut ocazia să vorbesc cu ea. Are curajul unui om politic, demnitatea să stea în fața oricui. O văd ca pe un om dedicat interesului public, merită admirație și respect. Ai câștigat admirația tuturor. Suntem convinși că mureșenii o să aleagă omul potrivit.

Primăria este nucleul în care se realizează toată administrația, un om care s-a validat într-un domeniu atât de pretențios, așa cum este medicina, un creator de scoala, un om cu viziune, a aduce un asemenea om și a-l susține pentru funcția de primar, arată că știți ce este bine pentru Mureș, Horațiu Suciu, viitorul acestui oraș. Aveți omul potrivit la locul potrivit. Domnia sa spunea, nu putem să trăim în sub dezvoltare.

Ca să putem să fim prosferi trebuie să aducem investiții. Faptul că domnia sa a pus accentul pe prosperitate, arata ca stie care este ordinea fireasca. Avem 4 milioane de români în afara granițelor, mulți medici. Românii și-au luat un singur bilet, dus, spre Vest. Întrebarea este cum putem avea bilet dus-intors. Doar ca oameni ca Horațiu Suciu și Mara Togănel, oameni ca Nicolae Ciucă și Lucian Bode putem face asta.

Prea mult s-a plecat de la Est la Vest. Ai nevoie de locuri de muncă bine plătite, infrastructură, de capacitatea de a lucra împreună. Trebuie să fim în eco-sistem, nu ego-sistem.

Cred că stă în capacitatea noastră să dezvoltăm echipa PNL si să continuăm dezvoltarea, mari coridoare de dezvoltare economică. Infrastructura este in linie dreapta, datorită domnului Bode. Avem oameni cu viziune, avem un președinte de partid care ne susține de la București. Avem ingredientele să facem o oază de prosperitate. Românii trebuie să treaca de la un bilet dus, la un bilet dus-intors.

Vă mulțumesc pentru invitatie. Am incredere in echipa PNl și am încredere că în 9 iunie o să avem primar și pe Mara Togănel Președinte al CJ!”, a spus Emil Boc.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: