VIDEO Bogdan Ivan: Proiectul României privind fabricarea de drone va fi unul bazat pe o viziune integrată

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că proiectul privind fabricarea de drone în ţara noastră va fi unul bazat pe o viziune integrată, iar în perioada următoare va avea o întâlnire cu miniştrii Economiei şi Apărării pentru a discuta despre acest subiect.

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă a avut discuţii cu ministrul Economiei privind lansarea în producţie a unei drone româneşti.

„Am avut discuţii atât cu domnia sa, cât şi cu domnul ministru Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale, tocmai pentru că este un efort comun al României, nu doar al unui minister. În momentul de faţă, la nivelul ministerului nostru, prin institutele de cercetare pe care le avem, vă dau exemplu INCAS, COMOTI, deja avem conceptul la cel puţin 10 drone care au autonomie până la şase ore unele dintre ele, unele care sunt de dimensiuni foarte reduse, iar unele care pot să aibă inclusiv autonomie 24 din 24, care sunt conectate prin nişte dispozitive extrem de sofisticate. Din acest punct de vedere, România are minţi geniale. Am stat la aceeaşi masă, urmează să avem şi o întâlnire împreună cu cei doi miniştri de resort, cu cel al Economiei şi cu cel al Apărării, tocmai pentru a asigura o viziune integrată pe proiectul de drone al României”, a afirmat Bogdan Ivan.

Potrivit acestuia, instituţiile din coordonarea ministerului pe care-l conduce vor contribui cu expertiză pe partea de cercetare privitor la proiectul dronei româneşti.

„Noi, ca minister, venim cu tot ceea ce înseamnă expertiză în domeniul de cercetare, plus cercetarea aplicată. Împreună cu Ministerul Economiei facem transferul către piaţă şi transferul tehnologic către piaţă şi ne-am bucura foarte mult ca unul dintre beneficiarii acestor proiecte să fie şi Ministerul Apărării din România, şi nu numai”, a explicat Ivan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: