Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, prim-vicepreședinte PSD, a declarat că partidul pe care îl reprezintă este principalul partid de guvernământ și trebuie să își facă vocea auzită mai ferm în actualul context politic.
Bogdan Ivan a subliniat că demersurile începute de conducerea partidului în urmă cu o lună vizează consolidarea poziției PSD în coaliție.
„PSD este numărul unu în România, este principalul partid de guvernământ şi trebuie ca vocea lui să fie auzită. Dacă nu, își va face dreptate singur. Suntem în această situație în care nu acceptăm să fim călcați pe cap de nimeni”, a afirmat ministrul, în cadrul Conferinței extraordinare pentru alegerea președintelui PSD Sector 4, potrivit Agerpres.
Ministrul a descris perioada actuală drept una dificilă, marcată de provocări interne și externe, însă a susținut că astfel de momente pot deveni oportunități pentru reafirmarea identității partidului.
„(Este) o oportunitate în care să definim foarte explicit cine suntem. Să fim mândri de ceea ce suntem, să arătăm că în această echipă, de-a lungul timpului – cu toate minusurile pe care poate le-am avut şi noi – România a avut creștere economică şi dezvoltare economică. Astea sunt date care nu pot fi combătute cu nimic. Nici de propagandă, nici de tot felul de influenceri”, a spus Ivan.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








