VIDEO Bujduveanu ar fi avut pârghii să grăbească proiectele importante, dar nu a făcut-o – Alexandru Pânișoară

Alexandru Pânișoară, invitat Puterea Știrilor 26.05

Stelian Bujduveanu va asigura interimatul Primăriei Capitalei, după câștigarea alegerilor de către Nicușor Dan. Singura schimbare, după cum declara și acesta de altfel, va fi faptul că s-a schimbat numele primarului, în rest, lucrurile vor decurge ca și până acum, spune urbanistul Alexandru Pânișoară, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

„Se va urmări aceeași viziune de dezvoltare urbanistică, (…) așa cum s-a întâmplat și în mandatul primarului general. Deci, din punctul meu de vedere, nimic nu se va schimba. (…) Domnul Bujduveanu a fost viceprimar, este viceprimar, avea pârghii suficiente să împingă, mai ales lucrările acelea de importanță locală, să le împingă și să facă demersuri în a se implementa mai repede. Nu să așteptăm să scăpăm într-un fel natural de fostul primar”, a afirmat urbanistul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: