VIDEO Călin Georgescu, George Simion și Anamaria Gavrilă, mesaj comun pentru români. „Urmează 2-3 zile foarte active”

Captură video„


Călin Georgescu, alături de liderii AUR, George Simion, și POT, Anamaria Gavrilă, au transmis, luni, un mesaj comun, prin care își îndeamnă susținătorii la unitate și la manifestări pașnice. Cei trei nu au precizat demersurile juridice pe care le au în vedere în continuare, după decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.  

„Mergem împreună până la capăt pentru aceleași valori: pace, democrație, libertate. Mulțumesc poporului rămân pentru tot ceea ce face, dar vă rog încă o dată totul în liniște, totul în pace și în bună cunoaștere a realității: faptul că nu trebuie să dăm naștere la violențe sau la alte forme de acest gen, față de cum a fost aseară. Mergem înainte cu mare încredere pentru viitorul acestei țări, iar Anamaria și George Simion se vor ocupa în continuare de toate organizările din punct de vedere politic”, a transmis Călin Georgescu.

La rândul său, George Simion a făcut apel la calm și unitate:

„O să urmeze două-trei zile când trebuie să fim foarte activi, vă rugăm să urmați ceea ce vă spun membrii POT, membrii AUR. Prin unitate o să ieșim din acest impas și suntem alături de cel mai votat român. Până la capăt”, spune George Simion

Un apel similar a fost transmis și de Anamaria Gavrilă:

„Suntem împreună și suntem cei mai mulți. Nu vă dezamăgiți suntem cei mai puternici. Suntem aici, suntem toți trei, lucrăm împreună și vom reuși împreună. Doamne ajută”.

Un număr de 13 jandarmi au fost răniți în urma protestului de duminică seară de la Biroul Electoral Central, unde a fost anunțată invalidarea candidaturii la prezidențiale a lui Călin Georgescu.
De asemenea, șapte protestatari care au fost extrași din mulțime au fost duși la secție pentru a fi audiați.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: