VIDEO Cazul Sf. Pantelimon. Daniel Fenechiu: „Rafila are o triplă responsabilitate. Moșule, trebuie să pleci acasă!”

Foto PS News

 

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a comentat situația de la Spitalul Pantelimon în emisunea Puterea Știrilor moderată de Marinela Angheluș. Acesta spune că nu are o problemă cu ministrul Rafila, dar dacă se dovedește că s-au întâmplat erorile de control, atunci: „Moșule, trebuie să pleci acasă!”, este mesajul liberalului.

„Acolo e o situație destul de complicată și noi trebuie să ne păstrăm, să zic așa, înțelepciunea și să discutăm cât se poate de rațional. Avem o situație în care anumite organe de presă au semnalat, în urmă cu câteva luni de zile, că la Spitalul Pantelimon sunt omorâți oameni din avantaje financiare pentru anumiți medici, cu concursul conducerii spitalului. Pentru că pentru fiecare mort se plătește câte 500 lei își bagă ca să poată ei să-i proceseze din cei 5.000 lei pe care îi de statul în situații de genul ăsta.

Nu vorbesc despre jurământul lui Hipocrate, nu vorbesc despre menirea unui medic ci vorbesc despre o chestiune macabră (…).

Eu nu știu ce au procurorii, dar dacă au în susținerea comunicatului probe, înseamnă că exagerez eu, că sunt mult prea exigent. Pentru că în momentul în care dai un comunicat din care rezultă că niște medici omoară oameni într-un spital de stat, în momentul ăla încrederea în spitalul de stat este grav pusă la îndoială.

Totuși, în România, sistemul public de sănătate nu beneficiaz ă de o încredere foarte mare. Din păcate, acum, scade și mai mult. Sunt zeci de medici care sunt oameni efectiv onești, care-și văd de treabă, care tratează pacienții, care fac ore suplimentare care nu le sunt plătite. Care, dacă e nevoie, bagă mâna în buzunar și cumpără ceva pentru case.

Acum avem următoarea situație: un ministru trimite un corp de control care nu află nimic. El, pe treptele spitalului cu managerul (pe care el l-a numit) în brațe, spune situația e ok, nu se adeverește, se întâmplă ceea ce se întâmplă. Vin procurorii, rețin două doctorițe se amenință cu intrarea în grevă, o solidaritate a castei, o înțeleg.

Acum vine Rafila și spune ca nu are nicio responsabilitate. Nu e așa! Ai o responsabilitate. Ai o triplă responsabilitate. Unu, tu l-ai numit pe managerul ăla. Doi, tu ai spus că nu se întâmplă nimic, doar pentru faptul că te-a dezinformat Corpul de control e treaba ta, și în ultimă instanță e responsabilitatea politică în parohia ta, în zona ta sau întâmplă așa ceva.

Dacă se adeverește că cele două doctorițe au omorât un om nu 17, ministrul trebuie să plece acasă. Era decent, să-și dea demisia, dacă nu, el trebuie demis, pentru că viața e cel mai important lucru.

Tu vii să spui – Domnule, eu n-am nicio vină pentru că e o infracțiune. Este o infracțiune, dar se întâmplă într-o arie pe care tu o controlezi. Tu numești managerul, băiete, Corpul de control ce faci? Dai vina pe Colegiul Medicilor. Adică să înțeleg că Ministerul Sănătății nu are, nu are nicio vină? Nu au făcut nimic? Eu n-am o problemă cu domnul Rafila. Să ne înțelegem. Nu am o problemă personală. Putea fi oricine. Nu vorbesc de ministrul Rafila, eu vorbesc de un ministru când așa ceva se întâmplă. Dacă s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, Moșule, trebuie să pleci acasă!”, conchide liberalul Fenechiu.

 

Aprilie 2024: 17 decese suspecte la ATI Spitalul Pantelimon

În acest dosar doi medici sunt suspectați de tentativă de omor și omor calificat, iar o asistentă este cercetată pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de noradrenalină, fapt ce a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

„Luați-mă de aici că mă omoară!” Fiica unui pacient mort la ATI la Spitalul Pantelimon face dezvăluiri șocante

Fiica unui bărbat care a murit în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon, chiar în perioada vizată de ancheta penală de omor calificat, a făcut dezvăluiri șocante despre internarea lui și faptul că o doctoriță a încercat să-i interzică dreptul la vizitare.

Femeia spune că și-a dus tatăl la spital pentru tensiune ridicată, dar acesta a ajuns internat la terapie intensivă, unde a și murit. Acuzațiile grave țin de interzicerea dreptului la vizitare și de rănile acestuia în timpul internării.

„Nu ne-a lăsat absolut deloc să intrăm la el. Am intrat mai mult forțat. Era ora de vizită și nu ne lăsa doamna doctor. Ne-a jignit, i-au luat mamei mele telefonul din mână. Noi am intrat mai mult forțat ca să putem să îl vedem pe tatăl nostru”, a spus fiica bărbatului mort la Spitalul Sfântul Pantelimon pentru Antena3.ro.

Într-una dintre vizite bărbatul și-a implorat soția și fiica să-l externeze, acuzând comportamentul personalului medical de la secția ATI.

„Tata era legat de mâini și de picioare. Îi curgea sângele din mâini. Tatăl meu țipa de pe patul de spital: „Luați-mă acasă că m-au omorât astea. Luați-mă de aici că mă omoară”. Când ne-am dus și am intrat înăuntru, el avea gura spartă. Vreau să iasă adevărul”, a declarat fiica bărbatului mort în data de 4 aprilie, pentru Antena3.

Medicii de la ATI din Spitalul Sf. Pantelimon îşi anunţă demisiile din gărzi. Şefa secţiei: „Nu ne este teamă de nimic”

Majoritatea medicilor din secţia de anestezie-terapie intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Sfântu Pantelimon îşi anunţă demisia din gărzi, internările în spital fiind blocate, în contextul în care doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare. Şefa secţiei ATI afirmă că medicii nu se tem, dar că preferă să meargă în locuri unde „nu sunt călcaţi în picioare”.

Managerul spitalului și directorul medical au demisionat, dar ministrul Sănătății Alexandru Rafila neagă orice responsabilitate .

Rafila s-a făcut că face anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon

În conferința de presă de joi, 08.8.a.c., Alexandru Rafila, întrebat de ziariști dacă își va da demisia, a spus că nu își poate da demisia pentru ceva pentru care nu putea să controleze.

Eu nu am de ce să-mi asum personal această situație. Acolo e o infracțiune care presupune omor premeditat. Nu am de ce să demisionez. Doza de noradrenalină e responsabilitatea medicului. Acolo erau specialiști. Și concluzia pe care au avut-o ei, eu nu pot să o pun la îndoială. Consultând documentele furnizate de Colegiul medicilor, eu nu am avut elemente să pun la îndoială ce s-a întâmplat acolo. Eu nu dau vina pe Colegiul medicilor. Nu este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătății, nu-mi pot demisia pentru ceva pentru care nu puteam să-l controlăm”, a comunicat Alexandru Rafila.

Ce spune premierul Marcel Ciolacu în apărarea lui Rafila

Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în realitate, vorbim de medici care trebuie să salveze vieți, nu să omoare oameni. Vorbim de omor premeditat, un lucru foarte grav. Ce am văzut eu, ca și desfășurare, anumite lucruri au fost sesizate din aprilie, a fost un control administrativ. Am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, am văzut atitudinea ministrului când a cerut imediat ca acei manageri să își depună demisiile; nu puteau fi demisi. Sunt ferm convins – de mult nu am văzut un comunicat atât de dur al unor magistrați – că în scurt timp vom afla tot adevărul. Cred că românii așteaptă de la autorități să nu ia decizii emoționale. Știu că suntem într-o lume în care ne dorim neapărat vinovați. Presupun că aș fi schimbat-o și pe dna Deca săptămâna trecută, dacă aș fi acționat emoțional. Mă interesează să iau deciziile îndreptățite. Trebuie să dăm dovadă de echilibru. (..) Să vedem dacă s-a știut de acest lucru, dacă a fost tolerat.”,  a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Ministerul Sănătății a confirmat pentru DeFapt.ro că nu a făcut nici un control cu privire la morțile suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, deși ministrul Alexandru Rafila se lăuda public că a trimis o echipă de control împreună cu un profesor specialist de la Colegiul Medicilor București pentru a verifică situația scandaloasă.

Luca Sorin Ion, șeful interimar al Corpului de Control, și pensionarul de lux Octavian Melintescu, consilierul său personal, care nu are atribuții de control, a fost celebra echipa trimisă pentru a „documenta și verifica” scandalul dintre cadrele medicale dar nu și morțile suspecte.

Rafila anunță că trimite Corpul de control: șeful și un consilier fără atribuții

Pe 11 aprilie au fost sesizați procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Tot atunci, ministrul Alexandru Rafila a anunțat public că va trimite Corpul de Control împreună cu un profesor de la Colegiul Medicilor pentru a verifica situația scandaloasă de la Spitalul Sf. Pantelimon.

O zi mai târziu, pe 12 aprilie, la sediul spitalului s-au prezentat în control pensionarul Luca Sorin Ion, directorul interimar al Corpului de Control al ministrului Sănătății, și pensionarul Octavian Melintescu, consilierul personal al ministrului Alexandru Rafila.

Octavian Melintesc, fost polițist, a fost adjunct al Direcției Generale Anticorupție, motiv pentru care statul român îi plătește o pensie de lux de 3.000 de euro lunar. Prezența lui Octavian Melintescu a ridicat primele suspiciuni de mușamalizare a deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Motivul: legal, Melintescu nu poate face parte din echipa de control deoarece nu este funcționar public și nu este angajat al niciunui serviciu din Direcția Corp Control. Nici ministrul Alexandru Rafila nu poate să-i dea legal atribuții de control.

Mai mult, într-un asemenea caz de o gravitate extremă, cu 20 de decese suspecte, nici un alt angajat al Direcției Corp Control nu a fost inclus în „echipa” trimisă de ministrul Rafila la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Alexandru Rafila și-a încălcat propriul ordin ca să trimită consilierul

DeFapt.ro i-a solicitat ministrului Alexandru Rafila în data de 18 aprilie 2024 să comunice care a fost misiunea de control a lui Luca Sorin Ion, șeful Corpului de Control, la Spitalul „Sf. Pantelimon”, dar și de ce acesta nu a fost însoțit de subalternii săi.

Răspunsul ministrului Alexandru Rafila a venit pe 10 iunie, la aproape două luni de la solicitare: „directorul Corpului de control al ministrului nu a efectuat o acțiune de control la nivelul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București”.

Mai mult, ministrul Alexandru Rafila recunoaște că și-a trimis consilierul personal, adică pe Octavian Melintescu, la Spitalul „Sf. Pantelimon” nu pentru a verifica cele 20 de decese supecte, ci la „o acțiune de documentare și verificare a unor aspecte administrative”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: