Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a comentat situația de la Spitalul Pantelimon în emiiunea Puterea Știrilor moderată de Marinela Angheluș. Acesta spune că ministrul Rafila trebuie sa demisioneze. „Dacă la Ministerul Sănătății era un ministru PNL, poziția mea era aceeași, deci pleca ministrul PNL”, a spus cu fermitate, Fenechiu.
„Da, poziția mea era aceeași, cred că și poziția partidului (n.r. PNL), pentru că aici nu e doar o problemă de vinovăție penală, e o problemă de responsabilitate politică care constă în culpă.
Deci, hai să ne înțelegem, tu (n.r. Rafila) ai numit managerul, tu ai dispus controlul, tu ai spus că nu se întâmplă nimic, nici măcar n-ai lăsat un dubiu. Mai mult, s-a ajuns la situația în care managerul a numit, un director medical care a făcut o plângere jurnaliștilor care au relevat anumite lucruri.
Eu sunt avocat la bază și înțeleg și stăpânesc principiile constituționale care spun că: ești vinovat când ai fost declarat vinovat, dar până în momentul când instanța de judecată spune vinovat, ai prezumția nevinovăție. Eu nu știu dacă cele două doctorițe sunt vinovate sau nu. Nu știu dacă reducerea acelui medicament a fost făcută pentru ca să omoare sau a fost o culpă. E o foarte mare diferență între faptul că medicii la Pantelimon omoară oameni sau au făcut o greșeală de evaluare. Nu știu dacă vă dați seama.
E una să omori și alta să greșești, chiar dacă… consecința pare aceeași.
Când te duci la un spital de genul ăsta te gândești, mă, frate, dacă ajung acolo, mă omoară?”, semnalează, Daniel Fenechiu.
17 decese suspecte la ATI Spitalul Pantelimon
În acest dosar doi medici sunt suspectați de tentativă de omor și omor calificat, iar o asistentă este cercetată pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de noradrenalină, fapt ce a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.
„Luați-mă de aici că mă omoară!” Fiica unui pacient mort la ATI la Spitalul Pantelimon face dezvăluiri șocante
Fiica unui bărbat care a murit în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon, chiar în perioada vizată de ancheta penală de omor calificat, a făcut dezvăluiri șocante despre internarea lui și faptul că o doctoriță a încercat să-i interzică dreptul la vizitare.
Femeia spune că și-a dus tatăl la spital pentru tensiune ridicată, dar acesta a ajuns internat la terapie intensivă, unde a și murit. Acuzațiile grave țin de interzicerea dreptului la vizitare și de rănile acestuia în timpul internării.
„Nu ne-a lăsat absolut deloc să intrăm la el. Am intrat mai mult forțat. Era ora de vizită și nu ne lăsa doamna doctor. Ne-a jignit, i-au luat mamei mele telefonul din mână. Noi am intrat mai mult forțat ca să putem să îl vedem pe tatăl nostru”, a spus fiica bărbatului mort la Spitalul Sfântul Pantelimon pentru Antena3.ro.
Într-una dintre vizite bărbatul și-a implorat soția și fiica să-l externeze, acuzând comportamentul personalului medical de la secția ATI.
„Tata era legat de mâini și de picioare. Îi curgea sângele din mâini. Tatăl meu țipa de pe patul de spital: „Luați-mă acasă că m-au omorât astea. Luați-mă de aici că mă omoară”. Când ne-am dus și am intrat înăuntru, el avea gura spartă. Vreau să iasă adevărul”, a declarat fiica bărbatului mort în data de 4 aprilie, pentru Antena3.
Medicii de la ATI din Spitalul Sf. Pantelimon îşi anunţă demisiile din gărzi. Şefa secţiei: „Nu ne este teamă de nimic”
Majoritatea medicilor din secţia de anestezie-terapie intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Sfântu Pantelimon îşi anunţă demisia din gărzi, internările în spital fiind blocate, în contextul în care doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare. Şefa secţiei ATI afirmă că medicii nu se tem, dar că preferă să meargă în locuri unde „nu sunt călcaţi în picioare”.
Managerul spitalului și directorul medical au demisionat, dar ministrul Sănătății Alexandru Rafila neagă orice responsabilitate .
Rafila s-a făcut că face anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon
În conferința de presă de joi, 08.8.a.c., Alexandru Rafila, întrebat de ziariști dacă își va da demisia, a spus că nu își poate da demisia pentru ceva pentru care nu putea să controleze.
„Eu nu am de ce să-mi asum personal această situație. Acolo e o infracțiune care presupune omor premeditat. Nu am de ce să demisionez. Doza de noradrenalină e responsabilitatea medicului. Acolo erau specialiști. Și concluzia pe care au avut-o ei, eu nu pot să o pun la îndoială. Consultând documentele furnizate de Colegiul medicilor, eu nu am avut elemente să pun la îndoială ce s-a întâmplat acolo. Eu nu dau vina pe Colegiul medicilor. Nu este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătății, nu-mi pot demisia pentru ceva pentru care nu puteam să-l controlăm”, a comunicat Alexandru Rafila.
Ce spune premierul Marcel Ciolacu în apărarea lui Rafila
„Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în realitate, vorbim de medici care trebuie să salveze vieți, nu să omoare oameni. Vorbim de omor premeditat, un lucru foarte grav. Ce am văzut eu, ca și desfășurare, anumite lucruri au fost sesizate din aprilie, a fost un control administrativ. Am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, am văzut atitudinea ministrului când a cerut imediat ca acei manageri să își depună demisiile; nu puteau fi demisi. Sunt ferm convins – de mult nu am văzut un comunicat atât de dur al unor magistrați – că în scurt timp vom afla tot adevărul. Cred că românii așteaptă de la autorități să nu ia decizii emoționale. Știu că suntem într-o lume în care ne dorim neapărat vinovați. Presupun că aș fi schimbat-o și pe dna Deca săptămâna trecută, dacă aș fi acționat emoțional. Mă interesează să iau deciziile îndreptățite. Trebuie să dăm dovadă de echilibru. (..) Să vedem dacă s-a știut de acest lucru, dacă a fost tolerat.”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
Ministerul Sănătății a confirmat pentru DeFapt.ro că nu a făcut nici un control cu privire la morțile suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, deși ministrul Alexandru Rafila se lăuda public că a trimis o echipă de control împreună cu un profesor specialist de la Colegiul Medicilor București pentru a verifică situația scandaloasă.
Luca Sorin Ion, șeful interimar al Corpului de Control, și pensionarul de lux Octavian Melintescu, consilierul său personal, care nu are atribuții de control, a fost celebra echipa trimisă pentru a „documenta și verifica” scandalul dintre cadrele medicale dar nu și morțile suspecte.
Rafila anunță că trimite Corpul de control: șeful și un consilier fără atribuții
Pe 11 aprilie au fost sesizați procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Tot atunci, ministrul Alexandru Rafila a anunțat public că va trimite Corpul de Control împreună cu un profesor de la Colegiul Medicilor pentru a verifica situația scandaloasă de la Spitalul Sf. Pantelimon.
O zi mai târziu, pe 12 aprilie, la sediul spitalului s-au prezentat în control pensionarul Luca Sorin Ion, directorul interimar al Corpului de Control al ministrului Sănătății, și pensionarul Octavian Melintescu, consilierul personal al ministrului Alexandru Rafila.
Octavian Melintesc, fost polițist, a fost adjunct al Direcției Generale Anticorupție, motiv pentru care statul român îi plătește o pensie de lux de 3.000 de euro lunar. Prezența lui Octavian Melintescu a ridicat primele suspiciuni de mușamalizare a deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
Motivul: legal, Melintescu nu poate face parte din echipa de control deoarece nu este funcționar public și nu este angajat al niciunui serviciu din Direcția Corp Control. Nici ministrul Alexandru Rafila nu poate să-i dea legal atribuții de control.
Mai mult, într-un asemenea caz de o gravitate extremă, cu 20 de decese suspecte, nici un alt angajat al Direcției Corp Control nu a fost inclus în „echipa” trimisă de ministrul Rafila la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
Alexandru Rafila și-a încălcat propriul ordin ca să trimită consilierul
DeFapt.ro i-a solicitat ministrului Alexandru Rafila în data de 18 aprilie 2024 să comunice care a fost misiunea de control a lui Luca Sorin Ion, șeful Corpului de Control, la Spitalul „Sf. Pantelimon”, dar și de ce acesta nu a fost însoțit de subalternii săi.
Răspunsul ministrului Alexandru Rafila a venit pe 10 iunie, la aproape două luni de la solicitare: „directorul Corpului de control al ministrului nu a efectuat o acțiune de control la nivelul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București”.
Mai mult, ministrul Alexandru Rafila recunoaște că și-a trimis consilierul personal, adică pe Octavian Melintescu, la Spitalul „Sf. Pantelimon” nu pentru a verifica cele 20 de decese supecte, ci la „o acțiune de documentare și verificare a unor aspecte administrative”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News