Violonista originară din Chișinău, Rusanda Panfili, a impresionat sâmbătă seară la Casa Albă, fiind prezentată de președintele Donald Trump drept „cea mai bună violonistă din lume”. Recitalul său a avut loc în cadrul Cinei Anuale a Guvernatorilor, eveniment care reunește liderii statelor americane și oficiali ai administrației federale.
Înainte de spectacol, Trump a vorbit cu entuziasm despre performanța artistei:
„Avem în această seară un program artistic de excepție. O avem pe cea mai bună violonistă din lume. Ea a cântat alături de Andrea Bocelli în această sală și a fost incredibil. Pentru Cina Guvernatorilor, am spus că trebuie s-o invităm înapoi.”
Recitalul Rusandei Panfili a inclus preponderent muzică de film și a fost acompaniată de muzicienii militari ai Armatei Statelor Unite, oferind o combinație spectaculoasă care a primit ovații din partea publicului format din guvernatori și oficiali americani. La final, Trump a revenit pe scenă pentru a-i mulțumi:
„Vreau să-ți mulțumesc foarte mult. Talentul tău e incredibil, iar oamenii din spatele tău sunt pur și simplu uimitori. Aceștia sunt oameni ai armatei, iubesc această țară și sunt muzicieni extraordinari, iar tu poate ești cea mai mare din lume.”
Foto: Facebook / Rusanda Panfili
Parcursul unei tinere excepționale
Născută în 1988 la Chișinău, Rusanda Panfili și-a început studiile muzicale la Școala de Muzică „George Enescu” din București și, la doar 11 ani, a fost admisă la Conservatorul de Muzică din Viena, devenind una dintre cele mai tinere studente acceptate vreodată. În 2015, și-a finalizat masterul cu distincție la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, sub îndrumarea profesorului Christian Altenburger. Astăzi, artista este stabilită în Austria.
În noiembrie 2024, Panfili a fost aplaudată și în România, pe scena Oradea Arena, interpretând alături de Andrea Bocelli piese precum „Czarda” de V. Monti, „En Aranjuez con tu amor” și „Granada”.