Skip to content
Politică

VIDEO. Cîţu: Coaliţia merge mai departe. Orban: Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii. Barna: Am depăşit o situaţie delicată

Inquam Photos/George Calin
" "

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat marţi seară, după a doua şedinţă a coaliţiei pentru soluţionarea blocajului apărut după revocarea lui Vlad Voiculescu, că partidele coalişiei au convenit să semneze o completare la acordul de coaliţie. ”Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii”, a afirmat Orban.

După două zile de discuții serioase am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliție, care să aducă proceduri și puncte de vedere care ducă la creșterea încrederii între parteneri, la îmbunătățirea mecanismelor de funcționare a coaliției.

" "
" "

Formaţiunile politice care au constituit această coaliţie sunt conştiente de responsabilitatea pe care o au de a asigura o bună guvernare României şi de a pune în practică programul de guvernare pentru care ne-am angajat în faţa Parlamentului şi de asemenea să urmărim atingerea obiectivelor acestui program de guvernare”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, USR PLUS va face miercuri o propunere pentru Ministerul Sănătăţii.

Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii. Cooperăm, ne bazăm pe respect reciproc, încredere, solidaritate și suntem preocupați de o guvernare care să ducă la o îmbunătățire a vieții românilor.”, a mai spus Ludovic Orban.

 

Liderul USR Da Barna a anunţat la rândul său că partidele din coaliţie au „depăşit o situaţie delicată”. Acesta a menţionat că partidele au agreat câteva principii de funcţionare foarte importante. „Mesajul este unul foarte clar: campania de vaccinare rămâne prioritatea principală a Guvernului” a adăugat Barna.

Dragoş Tudorache a anunţat că miercuri dimineaţă USR-PLUS va face o nouă propunere pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a arătat că se „bucură” că s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte continuarea guvernării. El a menţionat că actul adiţional nu adaugă la programul de guvernare.

Premierul Florin Cîţu a afirmat că această coaliţie merge mai departe şi că de miercuri vom avea un ministru al Sănătăţii care va prelua un portofoliu dificil şi care va avea susţinerea sa.

Aşa cum am spus, coaliţia merge mai departe. (…) De mâine vom avea un ministru al Sănătăţii care va prelua un portofoliu dificil, va avea susţinerea mea şi a colegilor din cabinetul pe care îl conduc”, a anunţat Cîţu. El a dat asigurări că deciziile pe care le ia guvernul se iau „în consultare şi în interesul cetăţenilor”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *