Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a ținut astăzi un discurs la Teleorman, la Sala Polivalentă din Alexandria cu ocazia prezentării candidaților PNL Teleorman la alegerile locale din 9 iunie, desfășurat sub sloganul “Teleormanul merită mai mult!”. Au mai participat și Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, Dorin Cojocaru – președinte Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), și Dragoș Atanasiu – președintele Grupului Eurolines Romania. Ciucă subliniază câteva aspecte importante în discursul său, acela de necesitatea unei administrații eficiente în zonă, investiții în dezvoltare, egalitatea de gen dar și crearea unui mediu pentru tineri să rămână în țară.
„Este un moment foarte important pentru campania noastră, aici, în sudul țării, asta în condițiile in care am reușit ca în ultima săptămână să acoperim și partea de Sud-Vest.
Sunt aspecte care trebuie să fie comunicate și insistăm, cu riscul de a ne repeta, este mare păcat când facem vorbire despre cifre statistice legate de PIB-ul pe cap de locuitor, care abia se apropire de 11. 000 de dolari. Atunci când vorbim de salariul mediu net este mult sub ceea ce avem în Giurgiu, Olt, ceea ce avem la nivel național.
Este mare păcat pentru că putem constata, că în aceste județe, atunci când vine vorba despre o administrație eficientă, vorbim despre rolul investițiilor și se poate, nu este greu să ne uităm la ceea ce se întâmplă în județele cu administrație liberală, 8 din cele 10 județe ale țării sunt sub administrație liberală
La Constanța, raportul dintre 2023 și anul 2018 este de 20 la 1. Investițiile au crescut în Constanța de 20 de ori. Nu vorbim ca să venim cu un mesaj electoral, vorbim pentru că asta este singura soluție, investițiile. Am vorbit cu domnul Cojocaru, când eram la Guvern, și am discutat despre nevoia de investiții, despre ce trebuie să face, despre fermieri. În anul 2022, 11 miliarde de euro au fost îndreptate spre dezvoltarea comunităților.
La Primăria Sectorului 6 s-a semnat un contract pentru primul spital generalist, după atâtia ani. Nu putem să stăm și să așteptăm să ne ofere altcineva. Nu poate să cadă din cer și noi să fim doar beneficiarii. Truda trebuie să fie a celor ce candidează, vă vorbesc despre proiecte și o să vă convingă să-i votați pentru un nou mandat.
Am fost în Olt, Dolj, Gorj, după ce am stat de vorbă cu legumicultorii de la Izbiceni, după ce am fost la Ianca, concluzia pentru noi, pentru PNL, este că ne-am asumat ca obiectiv strategic să venim cu un program strategic, un program național pentru crearea clasei de mijloc.
Promovăm munca, loialitatea, solidaritatea, tenacitatea, acestea sunt virtuțile PNL. Preocuparea noastră principală este pentru creșterea clasei de mijloc. Trebuie să reușim să devenim puternici și parteneri puternici în afara țării
Stând de vorbă cu oamenii de la comune, sate, oamenii care muncesc pământul este ușor să se vadă această diferență între oamenii care ua reușit să realizeze ceva sau cei ce așteaptă să beneficieze de ajutoarele sociale. Avem ca obiectiv să reducem diferențele dintre mediul rural și urban, diferențele dintre județe, regiuni
Am reușit să ajungem la 78% din media europeană, dacă ne referim la PIB pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare. Avem șanse conform tuturor predicțiilor ca în anul 2023, România să ajungă la 90%. Pentru asta trebuie să ne preocupăm și să facem lucrurile pentru cetățeni
Am văzut alături de noi foarte mulți tineri și femei, asta înseamnă că PNL își tine promisiunile privind egalitatea de gen. Acum sunt 8. 000 de doamne și domnișoare înscrise. Avem nevoie ca fiecare dintre tot ceea ce reprezintă doamnele și domnișoarele din România să fie reprezentate în toate funcțiile din țară.
La Dolj, în 2 comune, la Dăbuleni peste 40% dintr-o sală erau tineri, ceea ce înseamnă atractivitatea și speranța de schimbare. Este datoria și responsabilitatea noastră ca tinerii să rămână în țară. Trebuie să avem angajamentul nostru față de tineri și să nu le înșelăm așteptările.
Am venit să susținem 2 candidați aici la Alexandria, unul este Secretarul de Stat Marian Țole, candidat pentru președenția CJ, om care a trudit alături de ceilalți ministrii la Ministerul Dezvoltări. Este un om cât se poate de devotat, atât cauzei cât și atribuțiunilor de serviciu.
Vine cu tot ceea ce poate să reprezinte oportunitățile de dezvoltare, Teleorman are nevoie de Marian Țole la CJ, poate să schimbe ceea ce înseamnă bani europeni în dezvoltarea comunităților. Am vorbit de alte soluții de dezvoltare, și aici mă refer la candidatul nostru la primărie, Haralambie Epure, și pentru că sunt toți primarii aici, vă rog să aveți în vedere următoarea chestiune: a reușit în profesie, a reușit să dobândească experiență administrativă. Trebuie să ajungă să realizeze legătură între administrația locală, mediul de afaceri și instituțiile de învățământ.
Îndemn pe toată lumea să mergeți să vorbiți cu familiile, prietenii, vorbiți despre ceea ce înseamnî administrațiile liberale. Fiți primarii cetățenilor, nu ai clădirilor, deschideți-le ușa atât la birou, cât și la casă și stați de vorbă cu ei.”, a spus Nicolae Ciucă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News