Skip to content
Politică

VIDEO Claudiu Năsui s-a lăudat că a reprezentat România la o conferință a miniștrilor UE. În realitate, prezent a fost doar un secretar de stat

Inquam Photos/George Călin
" "

Ministrul Economiei Claudiu Năsui, a reprezentat Consiliul COMPET din 25 februarie care a reunit miniștrii responsabili de piața internă și industrie, alături de un secretar de stat, se arăta într-un comunicat al Ministerului Economiei. Înregistrarea video arată altceva: la eveniment nu a fost prezent decât secretarul de stat Paul Ene, însă sub numele de Claudiu Năsui, scrie HotNews.

„Ministrul Claudiu Nasui a participat la conferință până ce a intervenit o urgență internă. România a fost pusă în listă printre ultimele la acea conferință”, a declarat Ionuț Tudorică, purtătorul de cuvânt al ministrului.

În realitate, România nu a fost pusă pe listă printre ultimele țări, așa cum spune consilierul ministrului, ci chiar în prima jumătate, fiind a noua țară după Austria.

" "
" "

„Din cauza urgenței, l-a delegat pe secretarul de stat Paul Ene, expertul ministerului pe speță, și într-adevar, a rămas numele ministrului pe ecran, Paul Ene continuând același stream. Urgența a fost că începea la ora aceea, și poate fi verificat, ședința comisiilor de buget-finanțe, reunite, iar Năsui a fost forțat de timp pentru susținerea Bugetului 2021”, mai spune consilierul ministrului.

Deși nu a fost prezent la conferință, în comunicatul de presă al ministerului se preciza că „România a fost reprezentată de Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), Paul Ene, secretar de stat MEAT, Adriana Sîrzea, director, Direcția Piață Internă și Eduardt Cozminschi, președintele Aurorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *