Traficul de copii este un fenomen alarmant în România și la nivel global. În ultimii 5 ani, conform datelor oficiale, 1525 de copii au devenit victime ale traficanților de persoane. Copiii reprezintă aprox. 50% din totalul victimelor traficului de persoane. Peste 90% dintre victimele copii exploatați sexual sunt fete și provin din mediul rural.
Cătălin Necula, secretar de Stat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a explicat, pentru PS News , modul în care se implică MAI în combaterea și prevenția traficului de persoane.
“Vă mulțumesc pentru această oportunitate de a prezenta o serie de elemente care vizează activitatea Ministerului de Interne pe acest domeniu.
Pentru Ministerul de Interne, lupta împotriva crimei organizate, lupta împotriva traficului de droguri, a traficului de ființe umane reprezintă principalele priorități ale activității. Bineînțeles că aceste activități sunt extrem de de numeroase și sunt pe mai multe paliere legate de subiectul conferinței noastre de astăzi, care vizează, în principal, o anumită categorie de victime ale traficului, și anume victimele traficului de minori, copii.
Materialul prezentat poate constitui o bază pentru a regândi o serie de activități sau o serie de elemente și acțiuni care vizează nu doar modul de acțiune al Ministerului de Interne, ci modul de acțiune la nivel integrat cu celelalte instituții. Vorbesc despre instituții care vizează partea de educație, asistență socială, partea de prevenire.
Ele, într-adevăr, oferă o serie întreagă de elemente importante legate de o mai bună înțelegere a acestui fenomen și o mai bună modalitate prin care autoritățile se pot implica în partea de prevenire a acestui fenomen. MAI si-a exprimat sprijinul și disponibilitatea de a coopera împreună cu această organizație (n.r. Justice Care).
Este o serie întreagă de acțiuni pe care le-am făcut, care vizează partea de pregătire a personalului, partea de informare și partea de conștientizare a publicului cu privire la acest fenomen.
Au fost abordate de asemenea, aspecte care țin de criminalitate transferată în mediul online și partea de abuzuri la care inclusiv copiii pot fi expuși din perspectiva abuzurilor sexuale pe partea de online.
Noi suntem extrem de activi și la nivel european în ceea ce privește susținerea proiectului de regulament al comisiei care vizează lupta împotriva acestui fenomen și sperăm, cât mai curând, să avem și un astfel de instrument juridic extrem de util.
Dintr-o perspectivă, potrivit analizelor statistice, într-adevăr, se constată că după pandemia de COVID-19 a fost înregistrată o creștere din ce în ce mai mare a numărului de victime ale traficului de ființe umane copii, practic, determinata de elemente care țin de lipsa de socializare.
Faptul că din ce în ce mai mulți copiii au trebuit să stea acasă în izolare și cu o expunere din ce în ce mai mare la rețele de socializare, deci mediul online, este un factor care poate să influențeze negativ. Trebuie folosit același mesaj în acțiunile lor, desfășurate în mod complementar”, a spus Cătălin Necula.
Condamnare fără suspendare pentru traficanții de persoane
Potrivit unui proiect de lege, pentru a descuraja infracțiuni precum exploatarea prin muncă forțată, obligarea la practicarea cerşetoriei și exploatarea sexuală, pedepsele pentru astfel de fapte s-ar putea înăspri.
Astfel, judecătorii nu vor mai avea posibilitatea să dea pedepse cu suspendare pentru o serie de infracțiuni asociate traficului de persoane. În prezent, condamnările cu suspendare sunt destul de frecvente în aceste spețe, susțin inițiatorii, iar în lipsa unor măsuri, există riscul intensificării traficului de persoane şi de minori.
Prin inițiativa legislativă a doi deputați PSD – Alfred Simonis și Petre-Florin Manole – se propune modificarea, pentru a doua oară în ultimele luni, a Codului Penal, pentru înăsprirea unor pedepse.
România, țară de origine pentru victimele traficului de persoane
În ultimii ani, România a fost, în principal, o țară de origine pentru victimele traficului de persoane, într-o situație de vulnerabilitate crescută a unor segmente de populație în căutare de oportunități mai bune de viață.
În aceeaşi măsură, țările vest-europene au continuat să păstreze statutul de ţări de destinație pentru cetățeni români atrași în situații de trafic și exploatare, unde există o cerere crescută pentru forță de muncă ieftină și necalificată, pentru servicii sexuale sau unde există contextul pentru tolerarea cerşetoriei, creându-se astfel premisele victimizării”, mai spun cei doi parlamentari, care consideră că măsurile luate prin acest proiect legislativ și faptul că nu vor mai putea scăpa de închisoare îi vor descuraja pe cei care comit infracțiuni grave contra libertății persoanelor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News