Skip to content
Politică

VIDEO Conducerea PNL, față în față cu primarii liberali. Ciucă: „Ştiu că este nevoie de reforma administraţiei publice locale”

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 17.40

Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, la Liga Aleşilor Locali organizată de PNL joi la Braşov, bilanţul guvernării în prima jumătate a anului şi a precizat că, după şase luni, ţara noastră are cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 miliarde de euro pentru dezvoltarea României.

„Discutăm despre o radiografie a primelor 6 luni de guvernare şi putem să punem la dispoziţie datele şi cifrele rezultatelor guvernării. Am amânat evaluarea miniştrilor şi secretarilor de stat cu o lună, pentru că la finele lunii iunie trebuie prezentate toate jaloanele şi ţintele semestrului 1, iar îndeplinirea acestora, pentru a avea un parcurs coerent al PNRR, reprezintă un indicator important în evaluarea miniştrilor şi secretarilor de stat. Am demarat acţiuni concrete, în primele şase luni de zile, pentru realizarea tuturor obiectivelor din programul de guvernare.

Pas cu pas ne apropiem de atingerea tuturor obiectivelor propuse. Astăzi, după 6 luni, avem cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 miliarde de euro pentru dezvoltarea României. România este o ţară sigură, cu cele mai puternice garanţii de securitate. Această siguranţă de care ne bucurăm acum, în care criza provocată de agresiunea ilegală a Rusiei, garanţia ne e conferită de apartanenţa la UE şi NATO, desigur şi de parteneriatul strategic cu SUA, ceea ce oferă protecţia ţării noastre şi mai ales a cetăţenilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, la Liga Aleşilor Locali de la Braşov.

El a vorbit şi despre multiplele crize apărute concomitent şi despre pachetul Sprijin pentru România care conţine măsuri luate de către Executiv pentru a sprijini populaţia. „În contextul suprapunerii crizei date de pandemie, de preturile la energie şi de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, Guvern a oferit românilor pachetele de măsuri ce au menirea de a face posibilă continuare investiţiilor, precum şi protejarea celor vulnerabili şi afectaţi de creşterea preţurilor. În acest sens avem pachetul Sprijin pentru România. Spuneam la ziua PNL că preocuparea noastră principală sunt investiţiile şi investim acum. Trebuie să investim acum, doar aşa putem să asigurăm funcţionarea economiei româneşti”, a completat prim-ministrul.

UPDTE 16:45

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat, joi, în cadrul Ligii Aleşilor Locali, că faptul că PNL se află astăzi la guvernare se datorează succeselor aleşilor locali liberali, care au generat încredere în PNL, în toată ţara. El le-a spus primarilor că este nevoie de reforma administraţiei locale şi le-a cerut să împărtăţească din această experienţă şi altor aleşi care au proiecte în derulare.

Preşedintele PNL a afirmat că aleşii locali reprezintă cele mai performante administraţii locale.

„Liga Aleşilor locali este o structură de forţă, este baza de contact a PNL cu cetăţenii”, a spus Nicolae Ciucă, arătând că primarii PNL sunt modele de performanţă administrativă şi politică.

„Vreau să vă transmit două mesaje, primul, al deschiderii către soluţiile care vin dinspre dumneavoastră şi mesajul de încredere în capacitatea de a prerula proiecte şi a-i convinge pe cetăţenii localităţilor pe care le administrează că nu şi-au irosit votul.

„Succesele din administraţie s-au convertit în încredere în politicienii PNL. Faptul că PNL se află astăzi la guvernare se datorează succeselor dumneavoastră, care au generat încredere în PNL, în toată ţara”, a spus Ciucă.

El a precizat că, acum, PNL continuă proiectul politic de dezvoltare şi modernizare şi aleşii locali ai PNL sunt cei care trebuie să accelereze şi să desăvârşească această modernizare. ”Construcţia, dezvoltarea României şi a comunităţilor locale sunt prioritatea numărului unu a PNL”, a afirmat el.

„Vrem să instituţionalizăm şi să răspândim bunele practici ale guvernării locale de succes a PNL, acolo unde se vrea, replicarea lor şi în alte judeţe. Vrem să facem în PNL o scoală a performanţei administraţiei locale”, a afirmat Nicolae Ciucă, adăugând că sunt mulţi care au proiecte în desfăşurare şi trebuie ajutaţi de cei cu experienţă să le ducă la sfârşit.

Premierul a mai arătat că avem de absorbit fonduri europene de aproape 90 de miliarde de euro, în perioada următoare, prin PNRR, prin programele multianuale şi prin Anghel Saligny, fiind o oportunitate pe care nu îşi permit să o risipească.

„Avem nevoie de descentralizare şi mai presus de toate avem nevoie de implicarea şi experienţa dumneavoastră, să o împărtăşiţii”,a spus el.”Dacă sunt obstacole, trebuie îndepărtate cît mai rapid de Guvern”, a afirmat Ciucă.

Premierul a menţionat că doar prin descentralizare pot fi atraşi toţi banii puşi la dispoziţie.

„Ştiu că este nevoie de reforma administraţiei publice locale”, a mai spus preşedintele PNL, arătând că aşteaptă propuneri de la aleşii locali pentru a putea aplica politicile publice la nivel naţional.

„Trebuie să menţinem performanţa în administraţiile pe care le conducem”, a mai declarat el, precizând că viziunea este una singură, fapte şi realizări, pentru a convinge.

Preşedintele PNL a arătat că succesul aleşilor locali trebuie să se transforme în voturi şi că PNL trebuie să recâştige acele primării pierdute şi să câştige altele.

„Vă rog să aveţi încredere în echipa de conducere a PNL, că vom găsi soluţii şi vom fi în măsură să gestionăm orice situaţie”, a spus în finalul discursului preşedintele PNL.

———————————-

Liberalii se reunesc joi, la Poiana Braşov, în Liga Aleşilor Locali, iar vineri în Consiliul Naţional al formaţiunii.

Reuniunea Ligii Aleşilor Locali va avea loc cu participarea celor 1.200 de primari liberali, iar la Consiliul Naţional al PNL vor fi prezenţi 1.000 de delegaţi.

La Consiliul Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Așa cum PS News a scris AICI, președintele PNL Brașov și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, ar urma să fie numit joi în fruntea Ligii Aleșilor Locali. Veștea este membru PNL de 24 de ani, a fost consilier local în Râșnov 4 ani, 12 ani primarul acestui oraș, iar din 2016 este președintele Consiliului Județean Brașov. El a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în lupta cu Florin Cîțu pentru președinția partidului.

Totodată, lupta pentru poziția de prim-vicepreședinte se va da între eurodeputatul Dan Motreanu și ministrul Energiei, Virgil Popescu, cel din urmă fiind favorit. În cazul în care Virgil Popescu va fi ales pe 27 mai în poziția de prim-vicepreședinte, în conducerea PNL va rămâne vacantă funcția de vicepreședinte Buget, Politici Fiscale, Economie, Energie și Mediu de Afaceri.

Totodată, prin alegerea lui Nicolae Ciucă la președinția PNL va rămâne vacantă și poziția de vicepreşedinte pe apărare, care ar urma să fie ocupată, potrivit surselor, de primarul Constanţei, Vergil Chiţac, fost contraamiral. De altfel, Vergil Chițac a fost printre primii lideri liberali care l-au susținut public pe premierul Nicolae Ciucă pentru președinția PNL. „Rămân consecvent în crezul că premierul României trebuie să fie și președintele Partidului Național Liberal. Nu este momentul acum pentru o criză de leadership. Premierul trebuie să conducă activitatea guvernamentală, întărit de legitimitatea pe care numai funcția de președinte al unui partid puternic i-o poate da”, a susținut primarul Constanței, Vergil Chițac.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din aceasta funcţie. Ciucă era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională.

Tot pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *