Florian Coldea, fostul nr. 2 din SRI și general în rezervă, a decis să se distreze în Dubai, la Untold, unde a stat la masă cu personaje controversate și a fost agresat de un politician. Anca Alexandrescu, jurnalistă Realitatea TV, a fost prima care a dezvăluit că generalul SRI s-a distrat cu milionarii la Untold în Dubai.
În urmă cu câteva zile, Anca Alexandrescu a publicat în exclusivitate, pe rețelele de socializare, imaginile cu Florian Coldea la Untold, în Dubai. Pensionarul special din SRI își permite o vacanță de lux în Dubai, doar pentru un concert. Nu doar că a fost la Untold, dar acesta a stat la loja VIP a evenimentului, înconjurat de tineri milionari români.
La întoarcerea în țară, Anca Alexandrescu și Florin Coldea s-au întâlnit în aeroportul din Dubai. Generalul (r) SRI i-ar fi spus jurnalistei că este o „ticăloasă”, potrivit unui video publicat online. Anca Alexandrescu i-a cerut explicații, dar Coldea a refuzat să mai vorbească cu jurnalista.
Anca Alexandrescu: Păi nu mi-ați spus că sunt ticăloasă? Ați venit mai devreme și mi-ați spus că sunt ticăloasă. De ce nu vreți să vorbiți de față cu lumea? Nu, nu ați venit să mă salutați.
Anca Alexandrescu, către o persoană din aeroport: Nu sunt în campanie electorală, pentru ce campanie electorală. Domnul Coldea a venit la mine și mi-a spus că sunt ticăloasă.
Florian Coldea: Nu este adevărat.
Anca Alexandrescu: Păi cum nu? Păi eram cu prietenii mei lângă mine. Dumneavoastră ați venit la mine acolo, când eram în partea cealaltă, și mi-ați spus că sunt ticăloasă. Și eu v-am răspuns că nu sunt mai ticăloasă decât dvs, care ați distrus vieți și ați făcut dosare. Veniți la emisiune la mine?
Florian Coldea (aprobând din cap): Sigur.
Participarea unui general (r) SRI la un concert organizat de Untold este una care ridică multe semne de întrebare. Bogdan Buta, organizatorul Untold, a fost acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu doi băieți adolescenți și este anchetat de polițiștii din Cluj.
Coldea, agresat în Dubai și la masă cu personaje controversate
Florian Coldea nu a avut o vacanță deloc liniștită în Dubai. La concertul Untold, acesta a fost agresat de un fost politician, dezvăluie Liviu Alexa.
Potrivit acestuia, Coldea a vorbit cu Codin Maticiuc și a stat la masă cu Mariana Pandarof, care acum câțiva ani a fost arestată într-un dosar de droguri și prostituție.
Florian Coldea s-a întâlnit la evenimentul Untold, din Dubai, cu Sergiu Diacomatu, fostul șef al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și un fost membru PMP. Potrivit lui Liviu Alexa, Diacomatu l-a agresat pe Coldea, a aruncat mai multe pahare spre generalul SRI și chiar l-a scuipat. A doua zi, Diacomatu a declarat că a vărsat „din greșeală” un pahar pe hainele lui Coldea.
„Au intervenit repede niște cătei de-ai securistului, dar tot s-a lăsat cu pahare de băutură aruncate după pensionarul securici și cu niște înjurături și scuipați bine plasați”, precizează Liviu Alexa.
Florian Coldea, milionar în euro
Florian Coldea s-a retras din SRI după scandalul cu Sebstian Ghiță. Devenise tot mai evident că generalul SRI era un prieten al omului de afaceri și participa la întâlniri cu personaje controversate. În loc să se ocupe de securitatea națională, Coldea șantaja politicieni și oameni de afaceri doar pentru a avea controlul asupra unor instituții. În 2007, Mircea Geoană îl acuza pe Florian Coldea de poliție politică, după ce a descoperit două bilețele scrise de Coldea pentru a compromite doi judecători CCR.
Generalul SRI s-a pensionat în 2017, când avea 45 de ani. În ultimii ani, Coldea a înființat două firme – Strategic Sys SRL și Strategic Assets SRL – împreună cu un alt general locotenent din SRI. În anul 2022, cele două firme deținute de Coldea au avut profituri de 5 milioane de lei, deși fiecare are doar un singur angajat. În anul 2021, cele două firme au avut un profit de 4,9 milioane de lei, iar în 2020 au câștigat „doar” 1 milion de lei. În doar 3 ani, în timpul pandemiei când multe firme au dat faliment, Florian Coldea și asociatul său au băgat în buzunare 11 milioane de lei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News