Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat miercuri că Guvernul a aprobat simplificarea procedurii de intabulare şi înscriere în Cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou.
„Un set de acte normative continuă linia de susţinere a investiţiilor. Prin reglementările introduse prin ordonanţă de urgenţă se simplifică procedura de intabulare şi înscriere în Cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou, gestionată de Metrorex. Această modificare duce la scurtarea termenelor de finalizare a investiţiilor, multe dintre acestea fiind incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a spus Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că o altă ordonanţă adoptată de Guvern aduce clarificări cu privire la lucrările de întreţinere, reparaţie, construire a infrastructurii feroviare, scopul aplicării acestuia fiind îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie pe calea ferată şi creşterea mobilităţii durabile, „pas important pentru reducerea emisiilor poluante”.
Mihai Constantin a menţionat că a fost aprobată hotărârea de Guvern care se referă la investiţia „Autostrada Timişoara – Moraviţa”, cu o lungime de aproape 73 de kilometri.
„Va fi încă un factor de dezvoltarea a acestei regiuni, cu o valoare de peste 14,5 miliarde de lei. Acest proiect va fi finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat şi are ca termen de execuţie 4 ani”, a afirmat Constantin.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News