Skip to content
Societate

VIDEO Control al Gărzii de Mediu la Sinteşti, după ce mai multe deşeuri au fost incinerate pe câmp

Facebook Garda Naţională de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu au făcut, sâmbătă, un nou control la Sinteşti, după ce a fost semnalat un incendiu de deşeuri pe un câmp din localitate. Au ars deşeuri menajere, anvelope, scaune auto şi cabluri. Făptaşii nu au fost prinşi.

Problema arderilor ilegale din localitatea Sinteşti – Ilfov rămâne în atenţia comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu, cunoscut fiind faptul că incinerările au loc cu predilecţie în week-end. Şi astăzi, echipa de permanenţă a Comisariatului Judeţean Ilfov se află pe teren, în condiţiile în care, în jurul orei 12:50, în spatele străzii Rromi, zonă cunoscută pentru astfel de practici, au fost incinerate deşeuri din gospodării, anvelope, cabluri, scaune auto, etc”, a transmis, sâmbătă, Garda de Mediu, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că incendiul a fost lichidat de către ISU Bucureşti-Ilfov, împreună cu serviciul de pompieri din cadrul UAT Vidra.

Din păcate, cei care provoacă aceste incendieri sunt greu de prins în flagrant, pentru că dispar de la faţa locului imediat după ce dau foc, lăsând deşeurile să ardă, nesupravegheate, pe câmp”, au mai precizat oficialii GNM.

Echipele Gărzii de Mediu vor supraveghea în continuare zona, pentru a preîntâmpina astfel de practici ilegale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *