Ar trebui ca jurnaliștii să-l întrebe pe premier de ce nu a luat nicio măsură, deși a fost informat de către instituțiile statului cu 24 de ore înainte de viiturile care au dus la pierderi de vieți omenești și la pagube însemnate, a afirmat Adrian Cozma, deputat PNL. În ce privește ajutorul de stat de 10.000 de lei pentru cei care și-au pierdut casele, deputatul PNL spune că orice ban în plus este binevenit, însă nu poți face foarte multe cu această sumă.
„Trebuie să facem tot posibilul să-i ajutăm pe acei oameni și mă bucur că l-am văzut pe ministrul de interne, domnul Predoiu care a fost acolo și este acolo la toate aceste intervenții. (…) Sigur că 10-15.000 de lei e bine, orice ajutor e binevenit, dar acele case afectate și acea zonă evident că trebuia altfel abordată”, a subliniat Adrian Cozma, care a amintit de inundațiile din 2013, când Marcel Ciolacu a fost, de asemenea, prezent în zonele de risc.
„Sunt două aspecte aici. Unu la mână, eu v-am spus că dânsul știa din 2013, pentru că a fost acolo cu domnul Ponta în acea zonă și după aia a fost și vicepremier. Al doilea aspect: a fost informat cu 24 de ore de înainte de producerea acestei tragedii că există riscul unor calamități. Dânsul, cu ochișorii lui de premier, a citit chestiunea asta și totuși n-a informat și n-a făcut niciun pas. Eu nu spun că putea preveni, că nimeni nu poate face asta, dar poate dacă informa, poate dacă trimitea o informare pentru prefect, pentru președintele Consiliului Județean de acolo, poate situația era alta”, a repetat Adrian Cozma, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News