Media error: Format(s) not supported or source(s) not found
Descarcă fișierul: https://psnews.ro/wp-content/uploads/2025/05/M1-Remus-Pricopie-22.05.mp4?_=1
Sunt două chestiuni care ar trebui clarificate, în legătură cu alegerile prezidențiale, respectiv dacă cele 200.000 de semnături necesare depunerii candidaturii sunt reale sau nu și problema fondurilor de campanie, consideră Remus Pricopie, rectorul SNSPA.
„Este fundamental, pentru că degeaba este bine pus la punct sistemul, dacă intrarea în sistem poate fi viciată. Iar din declarațiile lor, ale foștilor candidați, avem elemente să credem că, de fapt, au intrat prin fraudă în această competiție. Călin Georgescu a declarat într-un interviu că a obținut semnături în 24 de ore, iar despre George Simion știm cum stau lucrurile”, a afirmat Remus Pricopie, în direct, la Puterea știrilor.
În ce privește sursa fondurilor de campanie, acest lucru s-a îmbunătățit la aceste alegeri, când am avut date aproape în timp real. Președintele ales, Nicușor Dan, poate să construiască numai dacă înțelegem exact ce s-a întâmplat. Acesta vine într-un context complicat, poate că cel mai complicat după 1989, întrucât trebuie să demonstreze într-un interval relativ scurt de timp că este președintele tuturor românilor și al celor care l-au votat, nu l-au votat și al celor care nu s-au prezentat deloc la vot.
„Într-un fel, procedează corect amânând momentul desemnării unui premier, pe cel al declanșării consultărilor, acesta fiind primul test. Eu cred că noul guvern trebuie să fie un fel de guvern de uniune națională pro-europeană și cred că este conștient de acest lucru. Este un om analitic, ceea ce sub nicio formă nu puteai să spui despre George Simion. Iar un om analitic înseamnă că niciodată nu pierde de pe masă, din atenție, elementele concrete.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News